Zee Moviez

Update your feeds

2009-08-27T16:14:00.001+03:00

http://zeemovies.ro/feed/

Ne-am mutat

2009-08-22T13:11:00.002+03:00

...la ZEEMOVIES.RO

Inca se mai renoveaza pe acolo, nu calcati pe bidinele, dar in principiu suntem up and running. Am facut o pauza de vacanta, dar se anunta o toamna lunga, cu filme faine, bune de revenire in schfortza pentru zeemovies.ro.

Drop by, say hi :)

Bye.

EPOCA DE GHEATA 3: APARITIA DINOZAURILOR (2009)

2009-07-22T14:32:00.007+03:00

Calitatea productiei face in cele din urma distractiva a treia parte din Ice Age, al carei scenariu
dezamagitor ii plimba pe simpaticii eroi ai epocii de gheata printr-o jungla plina de dinozauri aflata sub gheata. Desi se numeste Ice Age, in Aparitia Dinozaurilor, avem parte de aventuri in epoca de gheata doar in primele zece minute menite sa reintroduca personajele. In rest desigur dinozauri, multe urmariri cu dinozauri.

Totusi trecerea de la intinderile inghetate la o jungla luxurianta pare cam greu facut, fie si tinand cont ca in partea a doua glaciatiunea era pe sfarsite. Sigur, o glaciatiune nu se termina in decursul unei vieti de lenes, de tigru si nici chiar de mamut. Insa daca va preocupa veridicitatea aveti o problema, intrucat aici avem un film despre dinozauri traind in timpul glaciatiunii de acum 20000 de ani intr-o lume subterana aflata sub gheata, plina de vegetatie luxurianta, vulcani activi si cascade uriase. Eroii nostri o descopera intamplator printr-o spartura in calota de gheata.

Daca vrei sa fii chiar carcotas te poti intreba oare de unde era lumina in lumea subterana sau ce
alimenteaza conflictul intre marele dinozaur rau si toti ceilalti, tinand cont ca ne aflam intr-o lume in care un tigru cu colti uriasi poate convietui fara probleme alaturi de tot felul de bovine.
Nu e cazul insa sa ne preocupe veridicitatea cand mergem la cinema sa vedem prin niste ochelari ciudati un film de animatie tridimensional. Totul e distractia. Si da, avem parte de ea insa in doze mici si rare.

Mamutul Manny urmeaza sa fie tata, tigrul Diego se simte exclus iar lenesul Sid se hotaraste sa isi intemeieze propria familie clocind trei oua mai mari decat el pe care le gasise sub gheata.
Umorul nu mai decurge la fel de mult ca in primele doua parti din caracterul personajelor care de asta data parca nu mai sunt ele insele la fel de amuzante, ci mai mult din situatiile in care acestea sunt puse: cu totii inhaleaza un gaz hilariant, Sid ajunge in nasul unui dinozaur, cazaturi, lovituri, etc.

Intalnim si de asta data figuri noi, Buck Nevastuica Pirat obsedata sa prinda un dinozaur urias si o femela T-Rex care la inceput voia sa il manance pe Sid pentru ca ii furase ouale dar in cele din
urma cade victima farmecelor lenesului peltic. Scrat veverita haioasa se indragosteste de o Scrat-itza si (aproape) ii da ghinda lui mult iubita.

Voice acting-ul de calitate, unele poante reusite si imaginile spectaculoase ne fac sa trecem cu bine prin actiunea repetitiva si sa iesim bine dispusi de la un film care practic nu are o poveste de spus si doar pune la un loc un set de scene unele chiar haioase altele doar ok, toate insa prezentate intr-o animatie superba.

Van Wilder:Freshman Year (2009)

2009-07-21T15:58:00.020+03:00

Or fi ele pline de clisee dar mereu mi-au placut filmele cu chefurile de fratie, cu tocilarii disperati sa se integreze, cu Cel Mai Popular Elev care sfarseste invariabil ca ratat, fata timida care ajunge printesa balului, samd. Comediile cu liceeni si cu studenti sunt tari. Dar nu si aceasta.

National Lampoon's Van Wilder din 2002 a fost o comedie cu suficient succes cat sa fie startul unei francize ajunsa cu acest film la al treilea act. In prima parte Van Wilder (Ryan Reynolds) atat de indragostit de studentie incat era de 6 ani in anul 2, era vedeta campusului, organizatorul celor mai tari petreceri si liderul neoficial al studentimii.

In Freshman Year, Jonathan Bennett face un Wilder mai putin convingator care trece printr-un sir de actiuni fara sens al caror singur rol e sa ofere pretextul unui umor de situatie dubios. Sa spun ca filmul este prost este un compliment. Van Wilder absolva liceul si incepe colegiul la Coolridge, unde si tatal lui si tatal tatalui lui fusesera studenti. In rest totul este o copie nereusita a primului film. Avem colegul strain, avem fata increzuta cu prieten nesuferit care e atrasa de Wilder, avem organizarea de petreceri, fumatul de marijuana, directorul rau care fiind deranjat de popularitatea lui Wilder cauta un pretext sa il exmatriculeze.

Ca filmul e plin de idei copiate si de clisee nu e ceva care sa ma descurajeze. Am fost intotdeauna un adept al preeminentei formei asupra fondului. Numai ca actorii joaca prost si poantele sunt jalnice. Niciodata n-am fost mare fan al umorului rudimentar produs de scenele ce includ flatulatii, excremente si organe genitale. Insa totul tine de context. Cu totii am ras la faza din American Pie in care Stifler e silit sa manance rahat de caine in loc de bomboana . Era scarbos? Da, dar ce conteaza atata vreme cat era amuzant. Cand insa nu ai nimic amuzant ci doar un tip care mananca muci, filmul devine gretos.

Si totusi uneori imi place sa mai vad cate o comedie foarte proasta. Ma face sa imi dau seama cat de greu trebuie sa fie sa faci una buna si asa ajung sa apreciez mai mult filme usurele dar care chiar m-au facut sa rad.

Despre DVD: Un widescreen pe tot ecranul fara granulatii, cu culori vii fara sa fie saturate totusi. Imaginea e clara, nici un pic de artefacte, sunet Dolby Digital 5.1. O placere sa-l vezi, pacat de continut.

4

Mediterraneo (1991)

2009-07-14T08:15:00.005+03:00

Se da: un grup de soldati cam pampalai, lasati de capul lor, care isi saboteaza singuri misiunea; se cere: film. Romanii ar fi facut o comedie gretoasa si simplista cu catane burtoase si toante, sarbii au ridicat stacheta spre o tragi-comedie simpatica (vezi Karaula), iar italienii... hm, italienii au facut un film de Oscar.

Mediterrraneo e un film pe care l-as vedea in fiecare dimineata de luni, un film de vacanta pe o insula arida in Grecia, cu personaje foarte bine definite si simpatice, modele de personalitati: locotenentul intelectual, contemplativ si temperat, sergentul coleric si zgomotos, aghiotantul romantic si sufletist, dezertorul care pescuieste cu grenada...

Pe langa tipologiile umane, ceea ce mi s-a parut si mai descriptiv in filmul lui Gabriele Salvatores a fost portretul rasei mediteraneene: italieni, greci, turci - una fazza, una razza, pictat (la propriu, in film) intr-un stil amuzant, ironic si auto-ironic, si atat de relaxat incat ai zice ca oamenii aia si-au petrecut toata viata pe insulita Kastellorizo, facand baie goi in golfulet si mancand branza de capra cu pastorita, in timp ce acasa, in Italia, e razboi, Mussolini si reconstructie.

10

Alte filme de acelasi regizor: Io non ho paura
Alte filme cam pe aceeasi tema: Karaula

Public Enemies (2009)

2009-07-13T12:12:00.005+03:00

"Public Enemies" e un mix putin straniu, s-ar putea spune. Unii spun ca Michael Mann si-a pierdut agerimea regizorala, altii ca actorii sunt insuficient exploatati (mai ales Bale). Mie mi s-a parut ca Mann e pe val, facand o miscare curajoasa cu filmarile digitale in HD, which takes us to the main point: filmarile dau o perspectiva cu totul noua asupra unui gen exploatat frecvent de catre cineastii americani.
Prima reactie e amestecata: in mod clar nu e un film de popcorn, de vazut la Mall. As zice ca modernitatea tehnicii, in mod paradoxal, ajuta la crearea atmosferei de epoca, prin amanunte subtile, lumini atent studiate si niste unghiuri de filmare deloc hollywoodiene, dar extrem de rafinate. De fapt cred de aici dezamagirea unora ce critica filmul; "Public Enemies" reuseste sa fie epic fara sa fie hollywoodian, reuseste sa construiasca niste caractere credibile fara o poveste "in your face", reuseste sa ne arate imaginea unei Americi macinate de Marea Depresiune prin mici amanunte filmate elocvent. Un film curajos, studiat, foarte lucrat si in acelasi timp atipic si nu pentru toate gusturile, asa cum ar trebui sa indrazneasca sa fie mai multe filme mainstream. Un film pe care-mi doresc sa-l revad, pentru ca simt ca are mult de oferit si la a doua vizionare.
8.9/10 (pentru o oarecare lipsa de consistenta a personajelor secundare), but it would be rather a 9.

The Proposal (2009)

2009-07-12T21:05:00.002+03:00

Intr-un acces diabetic, m-am gandit eu, cu mintea mea cea lipsita de zahar, hai sa vad si eu o comedie romantica. The Proposal suna suficient de siropos, why don't I?

Ugh. Am primit ce-am cerut. O comedie de situatie cu Sandra Bullock, care nu reuseste sa scape de rolurile in care trebuie sa reprezinte o muiere stangace, nelalocul ei, cu blandetea si gratia unei berze si cu un IQ social numai bun de slapstick comedy.

Subiectul e si el fumat pana la chistoc: casatoria din interes, facuta pe genunchi, o relatie love-hate care se termina in so-romantic-love, viata feerica de familie la tara vs. cariera tumultoasa in za big city, o lupta lacrimogena intre integritate, dragoste si cariera, plus o bunica smecheroasa. Da, mai seamana si jenant de tare cu While you were sleeping.

Credeam ca lui Anne Fletcher i s-a interzis ideea de regie dupa 27 dresses. Wishful thinking, probabil.

5/10

101 Reykjavik (2000)

2009-07-12T20:05:00.004+03:00

Filmul incepe greu si continua la fel. O fi el o frumoasa si exacta oglinda a vietii in orasul vechi din Reykjavik, cum se lauda islandezii, dar e tare plicticos in prima parte. Geeks care inca stau cu mami, subdezvoltati sexual, fara serviciu, filosofi care se fac ranga la vreun party vad si in jurul meu tot timpul.

Dupa o vreme apare insa Victoria Abril, al carei personaj pune nitel filmul in miscare pe directia clasica a familiei disociate de formula obisnuita, a noii societati in care e normal sa faci baie in bucatarie, sa te culci cu tatal tau vitreg care e de fapt mama copilului tau... Complicat, dar nu prea original.

Filmul e destul de bine facut, in ciuda inceputului cam nesigur si a happy-endului tipic familial, pe alocuri amuzant, fara sa te implice prea mult, un film jucat bine dar usurel, de duminica dupa-amiaza.

6.5/10

99 Francs (2007)

2009-07-09T23:19:00.006+03:00

Pentru ca tot vorbeam acum cateva zile de Houellebecq, mi-a zburat imediat gandul la Beigbeder, pe care il clasez in acelasi regn literar si pe care il consum cu aceeasi placere dulce-amara si greata existentiala.

Si am revazut 99 Francs, pe care am avut placerea sa-l inghit pe nemestecate la avanpremiera de dupa lansarea in Ro. a romanului Au secours pardon, in 2007.

Imho e una din cele mai reusite parodii, comedii negre, tragicomedii si filme frantuzesti din mileniul asta. Regizorul Jan Kounen a avut pe mana un material pe care l-a exploatat la un potential excelent. Pe langa meritele personajului lui Beigbeder, scarbosul si infatuatul Octave, publicitar si fash-cist extraordinaire, jucat cu mare nonsalanta de Jean Dujardin, filmul e facut dupa toate regulile artei jocului cinematografic.

Umor negru, ironie, reality shifts, filmari psihedelice, animatii, clisee groaznice, discutii cu publicul prin al patrulea zid, includerea subtila a unui joker in persoana autorului insusi, culminand cu finalul dublu, distopic si utopic. Octave moare, dar nu se preda. Urmeaza Au secours, pardon?

Un film comercial de nota 10.

P.S. Rin Tin Tin, vreau cartea inapoi :)

Fear me not (Den du frygter) (2008)

2009-07-09T13:12:00.006+03:00

Produs de Zentropa si cu un regizor care a fost unul dintre semnatarii manifestului Dogma95, "Fear me not" nu parea genul de film cu care sa mai am rabdare. Trecand, ca spectator, prin esecurile si manierismul celor ce-au format Dogma95 (as da ca exemple doar "Dear Wendy" al lui Winterberg sau "Manderlay" al lui Von Trier), ma asteptam la un film in cel mai bun caz bine facut, dar plictisitor.
N-a fost asa. "Fear me not" e un thriller cu o tensiune interioara puternica, un film-oglinda, despre incertitudini, control si lipsa acestuia. Avem aici o poveste (construita fragmentar, in perfecta concordanta cu tonusul personajului principal) despre ceea ce se poate intampla in interiorul unei familii din middle-class. Dar nu doar atat. E vorba de o senzatie pe care-am mai avut-o vazand "Last King of Scotland", a very disturbing feeling, ca lucrurile acestea se pot intampla oricui, chiar si tie.
Din pacate acest lucru se intampla doar pana la un anume punct, pentru ca finalul filmului e un pic dezamagitor si anti-climactic (cel putin pentru mine): un pic prea grabit, un pic prea explicit, si un pic prea disociat stilistic de restul filmului. Dar, trecand peste rezolvarea putin prea mellow a deznodamantului, am ramas cu un film foarte bine pus la punct.

9 minus 0.2 puncte pentru final equals 8.8

Elementarteilchen / Atomised / Particulele elementare (2006)

2009-07-09T08:53:00.004+03:00

Gata vacanta, back in business.

In lipsa temporara de o lectura buna, am inhatat zilele trecute de pe raft, sa-mi aduc aminte de el, un Houellebecq. Era Posibilitatea unei insule, care a avut efectul scontat: m-a deprimat intr-un asemenea hal incat am vrut... sa vad un film. Si n-am avut ce face decat sa vad ce ecranizari s-au facut dupa Houellebecq, alegand pentru inceput Particulele elementare, in regia lui Oskar Roehler.

Si m-am enervat ingrozitor. Teoretic n-ai avea cum sa strici complet un film adaptat dupa vreo carte a lui M.H., pentru ca daca stii sa speculezi finut si sa alegi ce trebuie din noianul de disperari si sfarsiri si de gratuitati cinice, tot iti iese ceva drama de kleenex. Ei bine...

Am trecut peste brusca pudoare a neamtului cand e vorba de sex (ce e pudibondismul asta subit? si tocmai la Houellebecq, care are "o masturbare pe fiecare pagina"), am trecut peste faptul ca povestea e cam peticita si ca a hacuit toata armonia crescendo-ului nevrotic. Am trecut si peste actorul Christian Ulmen, din pacate doar cu vederea.

N-am putut insa sa trec peste happy end in loc de sfarsitul cinic, deprimant si taietor de aripi din original. Din empatie pentru bietul roman nedreptatit, m-am simtit ca Bruno facand turism sexual in timp ce e inca plin de litiu dupa sejurul la nevrozei. Adica m-am uitat degeaba, apoi m-am retras sa citesc o carte, ca sa-mi treaca cheful.

6/10

The Chaser

2009-07-06T17:21:00.005+03:00

Ma asteptam la un thriller bine facut, dar am primit un thriller atipic, cu accente absurde de umor negru - sau poate nu era traducerea buna? :) . Mi-a placut si partea discreta de critica sociala, si mi-a placut destul de mult si felul in care a fost filmat, si faptul ca reuseste sa fie, totusi, extrem de sumbru. Overall a solid movie, care te poate scoate din blazarea acestei veri. Recommended.

8.5/10

Ten Minutes Older, The Trumpet (2002)

2009-06-03T08:57:00.004+03:00

Ten Minutes Older inseamna mai multe lucruri:
- un short mut de Herz Frank din 1978, vezi-l mai jos
- inspirat de el, un proiect de 15 scurt-metraje, care ajungand in pozitia de prea-lung-metraj, au devenit doua filme, Ten minutes older The Trumpet si The Cello.

The Trumpet are 7 regizori: Aki Kaurismäki, Víctor Erice, Werner Herzog, Jim Jarmusch, Wim Wenders, Spike Lee si Chen Kaige si 7 instante de petrecere a unor "10 minute", critic, in viteza, intr-un calm secular, ultimele 10 minute din viata sau ultimele din o viata de 10 mii de ani.

Cele mai faine piese mi s-au parut:
- Victor Erice, pe care o gasiti aici, un short alb negru aproape mut, cu o cadenta sonora si kinetica demna de o opera noise&glitch avant la lettre.
- Werner Herzog, care cu documentarul sau filmat in tribul amazonian Uru Eu mi-a adus aminte de El Hablador al lui Varga Llosa si deopotriva de Amazon Beaming al lui Petru Popescu, despre oamenii pisica.
- Wim Wenders are un trip by mistake psihedelic, foarte fain construit si cu o muzica bine de tot aleasa. Eels.

Mentiune speciala si pentru Jarmusch si Kaige, ceea ce ne da 5 din 7, si o nota de 7.5 din 10

si originalul lui Herz Frank

Go (2001)

2009-05-31T12:37:00.003+03:00

Go al lui Isao Yukisada este un film japonez foarte articulat, care desi incepe pe tema larga de teen movie, cu adolescent rasculat si neinteles, se transforma intr-o poveste mult mai interesanta, aceea a minoritatii coreene in Japonia, aparent tratati cu destula condescendenta si considerati de multi nationalisti ca avand un sange "impur". Pe de alta parte nici comunitatea coreeana nu e mai breaza si are si ea accesele ei de nationalism, chit ca e acolo de 2-3 generatii.

Toata tragedia asta etnica e foarte frumos pusa in pagina in Go, al carui titlu s-ar putea sa vina de la numaratoarea 3, 2, 1, go!, in japoneza fiind san, ni, ichi, go!, lucru care in urechea mea neobisnuita cu pronuntia limbii a sunat ca un fel de "zainichi, go", adica un fel de "coreeanule, du-te acasa", desi e doar o presupunere.

Actorul principal e un pusti demential, cu atitudine de buldog prietenos, scenariul e frumos si pe alocuri chiar delicat, violent atat cat trebuie, serios cand intervine subiectul social, o idee contemplativ si sexy cand apare elementul romantic.

Foarte dragut, merita vazut. Trailerul e foarte scurt si slab, am pus mai jos the next best thing

8/10

Synecdoche, New York (2008)

2009-05-30T23:00:00.006+03:00

Well, he did it again. Charlie Kaufman, vreau sa zic.

Inca sub impresia Adaptation-ului si a cartii pe care abia am citit-o, m-am gasit intr-o anticamera in care toate usile duc in acelasi loc.

Si cand mi se parea ca mai complicat de atat nu se poate, am dat peste o scurtatura care m-a dus pe cel mai lung drum posibil printr-unul din cele mai complexe si dramatice filme pe care le-am trait eu vreodata.

Daca ti-ai scrie viata intr-un film, cine te-ar juca? Si cine ar juca-o pe iubita ta? Dar pe amanta pe care n-ai uitat-o niciodata si care, odata cu varsta, cu parodontoza, cu inceputul de chelie, cu vezica slaba, cu prietenii care incep sa-ti moara din lista de mess, iti devine cel mai bun prieten dupa ce viata ta s-a dus, si-a ei, si-a tuturor. Where is everybody? Mostly dead. Some have left.

Synecdoche, New York, in care Philip Seymour Hoffman duce sisific un rol principal excelent, e un film al dracu' de complicat, o transpunere intr-un labirint de oglinzi a celei mai dificile figuri de stil, partea in tot, totul in parte, cu o linie temporala rasucita ca banda lui Mobius, in care te afli concomitent in doua planuri intrepatrunse si reflexive, derivand unul din altul, cu personaje ca papusile rusesti si cu o drama atat de sincera si dureroasa, incat iti vine sa-ti inchizi propriul film si sa te duci naibii sa traiesti nitel.

10, pur si simplu, asa cum nu e filmul asta.

I need a Caden for my Hazel.

Dev.D (2009)

2009-05-25T22:36:00.004+03:00

Intens aclamat de un procent maricel din populatia globului (adica de acea parte din natia indiana care are acces la cinema sau macar la niste torenti decenti), Dev.D este intr-adevar un film care in lumea plina de floricele, voaluri si dans a Bollywood-ului scurma nervos printre rasadurile clasice de flori si gradinari.

Fiind a N-shpea ecranizare dupa romanul Devdas (aparent foarte popular, dar n-as putea sa ma pronunt, pe noi ne chinuiau in facultate cu antichitati de pe vremea lui Surdas si Tulsidas), Dev.D pastreaza cu religiozitate si umor frumoasele elemente caracteristice filmului indian: povestea de dragoste, neimplinita; diferenta dintre caste; nunta; cantec si dans la tot pasul.

E-he, dar in ce forma! Regizorul Anurag Kashyap nu se jeneaza deloc sa dea peste nas indianului pudibond cu un film plin de sexualitate, depravare, vicii si pasiuni interzise, mafie locala, crime, droguri si un pic de tradare shakespeariana, totul filmat intr-un stil ametitor cu snorricam-uri intr-un vartej de muzica ingrozitoare pentru urechea mea de european si in culorile dureros de tipatoare ale Indiei.

Din cauza muzicii care e insuportabila, in sensul ca nu stii daca sa razi in hohote sau sa dai ffw, filmul primeste doar 7.5. Altfel, e de un kitsch foarte entertaining, cu actori bunicei si filmat bine desi cam grosier pe alocuri (in cazul de fata fiind totusi o calitate), un film cu tupeu intr-o vajnica industrie cinematografica de telenovele.

Trebuie sa va uitati la piesele de mai jos. La toate. Pana la capat. Toate sunt deja hituri, prima fiind un cantec foarte emosanal despre tradare, urmatoarele un blues de corazon salvaje si un aproape hip hop slow and deep. Atentie la coregrafie :)

The Believer (2001)

2009-05-23T09:00:00.007+03:00

Intre a crede, a nu crede si a uri cu toata fiinta, The Believer le-a ales pe toate 3 pentru personajul principal. Iar cum credinta este aici iudaismul, iar obiectul urii este toata istoria moralizatoare a natiei evreiesti, The Believer ajunge un film cu foarte multe puncte nevralgice.

Nu e "just another movie about Holocaust". Nici alt film despre neo-nazisti. E o angoasa spirituala si extrema a omului modern (dar cu ceva suruburi lipsa la capitolul toleranta) care isi reneaga argumentat (discutabil) religia, istoria, poporul, traditiile si Dumnezeul cel arid si razbunator. E o poveste inspirata dintr-un caz real (it happened in America, ofc) al unui evreu convertit la fascism si membru KKK.

Ryan Gosling e foarte bine in rolul principal, iar scenariul zbarnaie in mare parte a timpului, desi se fereste de abuzuri vizuale, preferand sa lupte ideologic.

Personajul lui Gosling e cat se poate de real in extremismul lui intelectualizat, pana cand [urmeza spoilere, sorry] devine usor schizoid si din punctul meu de vedere isi cam darama credibilitatea: pe de o parte e ok sa planuim o noua Germanie, mai buna, in care sa eradicam cum trebuie toata natia evreiasca, cu tragedia si asuprirea ei milenara care a adus-o la conducerea nevazuta a lumii, pe de alta parte Torah e sfanta si NU ii atingem literele si NU o desacralizam. Ura autentica (?) fata de oameni, negarea divinitatii si respectul aproape zelot fata de un obiect de cult dezechilibreaza dupa parerea mea personajul lui Danny. Cumva ma astept chiar si de la un fanatic sa fie integru in extremismul lui, desi tocmai asta e twistul care face povestea atat de palpitanta spiritual si confera personajului viciul tragic si hybrisul final.

8/10

Across the Universe (2007)

2009-05-21T08:48:00.005+03:00

Inca un musical. E o faza, va trece. Across The Universe - evident, tribut movie Beatles. Ma rog, doar muzicii lor... coveruita urat si dureros urechii in jumatate + din cazuri. In alte cazuri, respectiv cand fac coveruri Bono si Eddie Izzard... si chiar Martin Luther McCoy, e mai bine.

Povestea e apa chioara, aproape la nivel de teen movie peste care spoim ceva activism al anilor de Vietnam, si in prima jumatate aproape ca-ti vine sa-l inchizi, sa-l impachetezi si sa-l trimiti la Polul Nord.

Dupa jumatate insa, situatia se schimba spectaculos. Parca e alta echipa de creatie. (Din pacate vocile sunt tot alea...) E un suflu nou in film, imagini psihedelice, suprarealism, absurd, cabaret, fantasy. Din pacate nu sunt un cunoscator atat de bun al discografiei Beatles incat sa leg asta de vreo perioada de-a lor, insa ultima parte a filmuletului e de-a dreptul watchable. Si listenable.

6/10, vedeti neaparat clipul de mai jos, cel cu armata. V-am pus si trailerul, de curiozitate.

Valkyrie (2008)

2009-05-18T11:27:00.004+03:00

Mergand pe trendul comercial impus de Madam Z, am ales spre vizionare ultimul film al lui Bryan Singer, regizor care-a facut pactul cu diavolul la scurt timp dupa hitul numit Usual Suspects (dupa inca un film - meserias dealtfel, a sarit direct in barca X-Men, a continuat cu Superman, etc).
Valkyrie e un thriller istoric cu buget mare, lucrat cu obstinatie, studiat, cu o imagine rafinata. Tom Cruise sustine semi-decent rolul ofiterului neamt patriot, actorii isi fac treaba bine. The biggest plus of Valkyrie este insa suspense-ul (de mentionat si coloana sonora, masterfully crafted), mai ales cand avem handicapul unui final cunoscut. N-am putut sa nu remarc insa, ascunsa discret sub spiritul epocii, tema eroului familist, atat de hollywoodian exploatata. Un film misto, oarecum underrated, as spune.

PS: Watch a Blu-Ray or a Blu-Ray rip :)

7.9/10

Once (2006)

2009-05-16T08:58:00.003+03:00

Indusa intr-o regretabila eroare de ratingul dubios de mare din biblie, m-am gandit sa vad Once. N-a fost un film, a fost un videoclip ingrozitor de lung, cu chitara, pian, cantautori si cu muzica moale, aproape un cosmar muzical. Daca era un vis frumos, poate era macar un clip cu Chris Isaak.

In "film" se intampla doua lucruri: ori se canta live, si ne uitam la actori-cantautori cum... canta live, ori nu se canta live, cand cei doi merg -sa zicem- pe strada, dar se canta de pe caseta, pentru ca in acest film e mai importanta muzica decat cuvintele.

Tot pe muzica soft ne construim propriul nostru film, pe care ni-l si subtitram daca vrem, cu mica imigranta est-europeana care intalneste in Dublin un cantaret de strada lefter, si amandoi... canta. Like the freaking Sound of Music, dar mai dramatic, sub spiritul vremii cruele.

Cand se intampla vreo pauza in muzica pentru... stiti, replicile actorilor, cineva spune cu pupilele dilatate "Wow, that was grand". OK, next song.

Un singur moment am crezut ca intrevad potentialul unei scene mai vii: dupa o cantare (of course) ea iese in coridorul intunecat si pustiu. Ceva ii atrage atentia la capatul celalalt. Muzica aproape ca nu se mai aude, momentul e tensionat... si ea descopera un pian. Argh.

A castigat Oscar pentru cea mai buna coloana sonora originala intr-un film. CE film?! E o coloana sonora ambulanta si lipsita de orice schelet de film. Puteti la fel de bine sa nu il vedeti, ci sa il lasati sa mearga ca zgomot de fundal. Si daca tot faceti asta, macar ascultati ce muzica va place, nu song sung blue pana la dezintegrarea simturilor.

2/10 Muzica a luat un oscar, filmul nu merita mai mult. Mai jos... muzica:

The Big Bang Theory (2007 - )

2009-05-15T22:08:00.003+03:00

Daca n-aveti ce face intr-o seara si aveti chef de ceva light si amuzant, va recomand cateva episoade din The Big Bang Theory. Numai si numai daca va place geek humour si aveti ceva din personalitatea obsesiv-compulsiva a lui Monk.

Doua genii, amandoi fizicieni, construiti dupa modelul de dictionar al geek-ului, duc o palpitanta viata vaduvita de orice coolness factor intre jocuri video, inventii dubioase, teorii fantasmagorice, comic books si action figures.

Celelalte personaje (si mai sablonizate decat the main geeks) sunt din pacate pale si galbejite, frizand icterul in comparatie cu cei doi, dar discursurile sci-flamboaiante si presarate cu ciudatenii idiosincratice merita atentia macar cateva episoade.

Tot din pacate, sitcomul devine repede extrem de repetitiv. Recomandabil sub forma de pastile cand sunteti plictisiti.

7/10

Angels and Demons (2009)

2009-05-15T20:56:00.007+03:00

Azi am fost la cinema. Nu mai fusesem de vreo 2 ani, mai ca mi-au dat lacrimile de emotie la mirosul de floricele. Dupa aceea mi-au dat lacrimile din cauza ciripelilor din sala si mi-am adus aminte de ce n-am mai mers la cinema.

Anyways, am vazut Angels and Demons and I loved it! Film de actiune with a touch of religious conspiracy si cu efecte speciale atat de bune incat mi-au dat lacrimile si a treia oara. Nu trageti in mesager, m-am mai declarat de cateva ori un fan al genului conspirationist, dar e posibil sa va placa de-a binelea, fan Tom Hanks or not. Sau Dan Brown or not.

Daca va asteptati la o pleasca ridicola si pretentioasa cum a fost Codul lui Da Vinci, o sa aveti o oarecare surpriza. E mult mai bun. Are actiune, are un tonus sustinut, alterneaza echilibrat scenele de adrenalina cu cele de mental pushups, iar toata alergatura prin Roma si prin labirintul de mistere e ca intr-un Indiana Jones mai geeky.

Gasim inevitabil glitch-uri cusute cu ata alba in poveste, dar e de apreciat ca regizorul Ron Howard a mai triat si modelat the danbrownian crap pana cand i-a dat o forma mai mult decat acceptabila pentru un mystery thriller reusit.

Pe langa Hanks, cu morga lui relaxata obisnuita, mai avem si placerea lui Ewan McGregor si o colectie impresionanta de figuranti (cgi... sau nu) loviti pe rand de panica apocalipsei si de veneratia religioasa.

De vazut neaparat mai ales pentru scena apocaliptica de final. That's going down with a bang!

7.5/10

He Died with A Felafel in His Hand (2001)

2009-05-15T09:17:00.003+03:00

Chiar daca se spune sa nu judeci o carte dupa coperta, recunosc ca am vazut filmul din cauza titlului, care isi falfaia prea promitator pe sub nasul meu promisiuni de situatii absurde si comic negru.

Si de data asta chiar asa ceva am primit. He Died with a... este ecranizare dupa romanul australianului John Birmingham, in care un individ cu vise de scriitor si cu o chitara care nu a invatat inca California dreamin se muta din casa in casa, dand peste cei mai ridicoli si absurzi colegi de apartament, de la est-europeana feminista si lesbiana cu apucaturi wicca la albinosul care se bronzeaza la razele lunii.

Mi-a placut si imaginea - clara, curata, puternica, fara floricele inutile, ba chiar cu cateva unghiuri geniale. Regia (Richard Lowenstein) si scenografia nu-s din pacate nici pe departe aproape de genialitate, ceea ce reduce filmul la doar o comedie neagra australiana care te pune nitel pe ganduri, apoi ti le fura cu coloana sonora de golden oldies.

7/10

Star Trek (2009)

2009-05-11T10:58:00.004+03:00

Initial nu voiam sa scriu despre Star Trek, coz it's a fresh hype si poti citi oriunde-ti intorci privirea cate ceva despre el; dar pana la urma exact asta m-a determinat sa scriu, mai exact un articol scris de un fan Trek (cred) pe Metropotam.
Exista un singur lucru mai greu decat sa continui o serie inceputa bine: sa reinvii o franciza care a dat cam tot ce putea da, s-o reinventezi. E aproape imposibil. Ei bine, JJ Abrams a reusit asta. Star Trek e un blockbuster unde momentele dramatice nu sunt overdone, umorul e suficient de politically incorrect fara a fi deplasat, sau, cum spunea cineva pe net "a movie made with a permanent twinkle in its eye"(am remarcat si a retro touch, mai ales cand vine vorba de interioarele vehiculelor spatiale). Cred ca ceea ce reuseste cu maiestrie Abrams este dozajul ingredientelor intr-un cocktail extrem de greu de preparat. Si rezultatul e savuros.

9/10.

Vulgar (2000)

2009-05-10T21:18:00.005+03:00

Aveam sperante mari de la Vulgar. Ar fi putut sa fie un trans-bashing horror ingrozitor de grafic, un splatter prost dansand conga pe marginea hardpornului. Ar fi putut sa fie un film dark circus serios si deprimant. Putea sa fie o comedie neagra, putea sa fie o parodie, un thriller psihologic, un snuff, for all I cared, putea sa fie orice.

A fost un film extrem de prost. La asta nu ma asteptasem.

Cum se poate sa strici un film despre un clown getting gangbanged?! E inadmisibil sa ai pe mana o idee atat de valoroasa si sa nu iti iasa decat o porcarie in miscare, cu niste actori epocal de prosti, cu un cameraman praf, cu un scenograf de doi lei, cu replici false si puerile, cu personaje peticite ca o scrisoare de santaj si cu... hm, banuiesc ca a avut si regizor, recunosc ca n-am stat sa verific.

4/10

Fur: An Imaginary Portrait of Diane Arbus (2006)

2009-05-07T08:57:00.005+03:00

Freaks was a thing I photographed a lot. It was one of the first things I photographed and it had a terrific kind of excitement for me.
Diane Arbus, the "photographer of freaks"

Fur e un film de inspiratie indepartat biografica despre fotografa Diane Arbus, film dupa parerea mea nejustificat de subapreciat.

E o fantezie fetisista cu personaje grotesti de cabaret & cirque noir, conceputa si filmata intr-un stil luminos de nevestica inocenta si casnica, cu un colorit de basm, cu personaje de poveste, fara a fi fantasy, dar inspirandu-se larg, vizibil si ireal de color din portofoliul clasic al lui Arbus, the photographer of freaks, dwarfs, giants, drag queens and nude camps.

Mai adaugam la asta si laitmotivul parului atavic, al goliciunii misterioase de sub el si satisfactia lamei de ras si avem un film de nota 10... din care scadem pe Nicole Kidman si Robert Downey Jr., pentru ca ar fi aratat infinit mai bine cu niste actori necunoscuti, care sa nu aduca cu ei bagajul vizual intinat de imaginile lor precedente... si ne da

8/10 (desi cred ca e putin cam mult, probabil ca butoanele pe care mi le-a apasat ma fac sa vad in el mai mult decat the average bear)

It's a little bit like walking into an hallucination without being quite sure whose it is. I was really flabbergasted the first time. (about shooting photos in nude camps)

E zilele astea pe HBO. Vedeti-l.

The Pervert's Guide to Cinema (2006)

2009-05-04T15:56:00.003+03:00

Sub titlul cam pompos The pervert's guide to cinema, criticul si psihanalistul sloven de formatie lacaniana Slavoj Žižek sustine un tur de forta de doua ore si jumatate de analiza, psihanaliza, deconstructivism si simbolistica freudiana, luand la disecat vreo 50 de filme clasice, mai bune si mai rele, mai vechi sau mai noi.

Reactia privitorilor la documentar va fi in functie de backgroundul lor cultural.
- Unii vor face ochii mari in fata revelatiei simbolistice si a comorii psihologice care zace latent in spatele unei scene aparent greoaie din Solyaris, de exemplu.
- Altii vor stramba din nas, circumspecti, "iar poliloghie freudiana pretioasa?"
- Cei mai multi se vor sufoca de nervi "Hai, las-o jos ca macane, cum sa vezi asta intr-un film de desene animate cu Pluto?! E obscen de-a dreptul!"

Cred ca cel mai bine e sa te asezi undeva intre ele si sa tratezi The Pervert's Guide to Cinema ca pe un documentar bunicel si deloc lipsit de umor, dar nu ca pe o biblie a perversului in cinema...

Citeste restul aici (azi am fost de serviciu pe cinemateca :-)

7.5/10

Crank: High Voltage (2009)

2009-05-04T13:03:00.004+03:00

Dupa Coraline (care nu mi-a placut - primul meu gand a fost ca, daca-l compari cu Corpse Bride, nu ramane nimic) si Wolverine (care e misto vizual, dar cam lalait, cam prea plin de muschii lui Hugh si are o poveste extrem de subtire) am ajuns acasa si, pentru o seara relaxanta, am pus Crank 2, stiind de la primul Crank ca un film de actiune absolut over-the-top nu are cum sa dezamageasca. Si nu m-am inselat; haideti sa va spun cum stau lucrurile. Daca nu ati vazut primul Crank, nu are rost sa discutam. Daca l-ati vazut, ei bine.. al doilea e chiar mai meserias. Singura chestie naspa ar fi ca ritmul e cumva mai scazut ca in primul. Insa..Chev Chelios e luat ca un gunoi cu lopata de zapada de pe strada, secventele de actiune care frizeaza absurdul sunt cam cate doua pe secunda, avem si o secventa cu sex in public, cafteala la greu, lots of nudity and swearing.
All in all, un film cam pentru baieti, recomandat doar daca aveti chef de ceva haios si cheap. Sigur veti exclama la final: FUCK YOU, CHELIOS!

5.7/10

Kontroll (2003)

2009-05-03T20:21:00.008+03:00

A fost un weekend cu filme bune, cireasa de pe tort fiind un thriller unguresc glumet si putin fantastic despre gastile de... controlori de bilete de la metroul din Budapesta :)

Cu un simt al umorului daramator (un pic de pulp, un pic de slapstick, comic de situatie, de caracter si black humour cu gramada), regizorul Nimrod Antal adauga la sablonul personajului detestat prin definitie de oricine (omul cu amenda) o aura eroica de gang wars, cu good guys si bad guys, cu micul Nemesis inarmat cu sprayul de graffiti si marele Nemesis care isi falfaie misterios gluga cea neagra peste purgatoriul in care se tin rave parties. (nice touch, btw)

Si aici intervine partea de thriller. Personajele care par desprinse din comediile comuniste est-europene indulcesc putin pastila atmosferei foarte dark si industriale a subteranelor de la metrou. Pana si umorul lor paleste insa in fata misterului care te tine pe marginea curiozitatii, pana cand la sfarsit cazi ca tontul in aburul psihologic care te lasa uitandu-te peste umar toata noaptea.

Aproape ca rezoneaza a Tarantino, dar fara afectarea camp-like, ci mai degraba din aspectul neo-noir si cult.

Un fel de Twin Peaks meets Banksy popcult meets The Grim Fandango. Si mai meets ceva, dar sa nu va dau spoilere :)

10/10

Adaptation (2002)

2009-05-03T10:01:00.007+03:00

Printre genurile mele preferate de povesti sunt metafilmul si metafictiunea, adica cele reflexive si autologice, de tipul Uroboros, care se auto-consuma. Pana ieri, la carti aveam in top Lanark-ul lui Alasdair Gray, iar la iar la filme - Stranger Than Fiction.

Si ieri am vazut Adaptation, care mi s-a parut o mica perla cinematografica bazata pe ideea naratorului care isi scrie singur povestea... sau povestea care il scrie pe narator?

Adaptation merge totusi mai departe de banalul ideii de auto-scriere. Si aici Zeeny se opri, lua o gura de cafea cu lapte si scrise: "Si aici Zeeny se opri, lua o gura de cafea cu lapte si scrise: 'Si aici, Zeeny....' ".

Mai zapacificant de atat este faptul ca scenaristul Charlie Kaufman (personaj in propriul film) include atatea situatii si personaje din realitate, inclusiv scene de la filmarile propriului sau Being John Malkovich (in care iarasi a flirtat cu impletirea realitatii cu fictiunea), incat la un moment dat nu mai stii cine scrie pe cine, daca e autobiografic, daca e fictiune, daca e ecranizare voalata a povestii Hotul de orhidee, daca e documentar despre how to make a movie.

Mr. Kaufman, cu personalitatea lui schizoida, te joaca pe degete ca un papusar si iti schimba decorul brusc, tocmai cand zici ca te-ai prins in sfarsit care e mecanismul.

Din pacate finalul este ingrozitor de prost, lucru pentru care ii scad vreo 2 puncte bune. O nota interesanta o aduce Nicholas Cage, in sfarsit intr-un rol croit parca pentru el, in dublu-exemplar + fat suit and veeery bad hair.

Adaptation va ramane un film bun de tot in topul meu personal, vi-l recomand. Si in schimb, vreau si eu alte recomandari bune de metafilms /metafictions.

Trivia: Donald Kaufman este singurul personaj de fictiune nominalizat vreodata la Oscar :) ... Nu pentru rolul din Adaptation, ci pentru... scenografie.

8/10

Living in voice-over

2009-05-03T09:27:00.006+03:00

Ma gandeam ieri dimineata cu voce tare ca daca as scrie un film, pe langa faptul ca ar fi, ca si pozele mele, auto-biografic, l-as face in voice-over...

"...and God help you if you use voice-over in your work, my friends. God help you. That's flaccid, sloppy writing. Any idiot can write a voice-over narration to explain the thoughts of a character."
(tocmai ma uitam la Adaptation)

Si din cauza asta, azi dimineata, la cuvintele ...the touching story of a man-child, told through flash-backs with thick New Orleans voice-over, m-a bufnit rasul. Adevarul e ca a fost dragut Benjamin, Benjamin Button, dar va ramane eclipsat de Forrest, Forrest Gump in memoria colectiva.

...Nu?

The Curious Case of Forrest Gump - Watch more Funny Videos

Noi Abinoi (2003)

2009-05-02T09:12:00.008+03:00

Bonjour. Today I'll teach you how to make real mayonnaise.

Se ia un sat din creierul inzapezit al Islandei, se aseaza la lumina rece, sub un varf de munte si-un curcubeu.

Se adauga un pusti albinos si lipsit complet de par, cu IQ peste medie, care viseaza sa fie avocat sub palmieri si isi castiga banii de vise sapand gropi in pamantul bocna al cimitirului si banii de bere din slot machine-ul statiei de benzina.

Se lasa sa se linisteasca pana cand ingheata si sufletul in el.

Se adauga un ceas desteptator pe baza de bunica si pusca, carne tocata pentru carnati si-o baie de sange, un urs polar impaiat, o fata draguta, o idee de muzica minimalista marca Slowblow, un radio in beci, un spleen ingrozitor de sfarsitul lumii. Se framanta totul cu Angst si Elvis Presley. As the snow flies...

Either you hang yourself or you don't hang yourself, you will regret both.
This, my dear gentlemen, is the core of all human wisdom.
What was that?
Some fucking piece of bullshit.
Kierkegaard... = Graveyard...

Ati ascultat o reteta austera si subiectiva de Dagur Kari, dupa care se poate sa va apuce Greata.

10/10

Multumesc pentru recomandare, A.

The PianoTuner of EarthQuakes (2005)

2009-04-29T09:14:00.004+03:00

Al doilea lung metraj al fratilor Quay, specializati mai mult pe shorts de stop motion animation, The PianoTuner e un melanj suprarealist de fantasy si muzica, dirijat malefic de un Gottfried John in rolul "the mad scientist".

E un fim greu de vazut, apasator si pasiv-contemplativ, desi atmosfera e fascinanta, pe de o parte sepia-romantica precum o poza de-a bunicilor din anii '20, pe de alta macabru-steampunk, cu masinarii complicate care fura sunete si vieti.

Mai degraba o opera muzicala in vers alb decat un film "artistic", si probabil bine de vazut cu intentia de a te delecta doar vizual, auditiv si imaginativ, cam ca la Ashes and Snow, daca vreti, The PianoTuner nu reuseste totusi sa conceptualizeze povestea intr-un scenariu bine inchegat, ramanand la stadiul de constructie cinematografica frumoasa, cu actori ca niste papusi. Probabil ca fratii Quay nici nu au avut alta intentie.

Ramai dupa el cu impresia de mister nelamurit pe care ti-o lasa un basm auzit printre picaturi de somn, inainte sa adormi.

7/10

Restul e tacere (2007)

2009-04-27T15:16:00.005+03:00

Inca o tragi-comedie din binecunoscutul stil Nae Carafil, care povesteste cu un umor spumos, direct, fara fasoane, inceputurile cinematografiei in Tara Romaneasca, developandu-ne in fata ochilor filmul crearii primului lung metraj (2 ore pentru acea vreme fiind ceva nemaiauzit).
Tema lung-metrajului din 1912: Razboiul de Independenta din 1977.

Am pentru filmografia lui Caranfil o atractie si o dragoste speciala, dat fiind ca este regizorul roman care creaza drame si comedii bazate pe fire epice nedesprinse din epoca comunista. Fiecare film al lui, are drept urmare un suflu nou, o prospetime care va ramanea si peste 20, 30 de ani, cand noile generatii vor fi uitat de mult ce a insemnat comunismul si nu se vor mai regasi in dramele gen 4, 3, 2 sau "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii". Probabil ca doar "A fost sau n-a fost" o sa ramana tanar, pentru ca are un umor care razbate independent de materialul de dedesubt (revolutia).

Filmul este adaptat dupa intamplari reale - filmul despre Razboiul de Independenta a fost intr-adevar realizat in 1912 si a intampinat greutati din partea companiilor straine care aveau monopol local. Grig (in realitate Aristide Demetriade), personajul complex jucat excelent de Vizante, trebuie sa indure batjocura colegilor pentru ca nu este admis la Actorie, pentru ca este scund, pentru ca este prea tanar pentru a fi regizor, pentru ca nu il asculta nimeni pe platourile de filmare, pentru ca este timid in relatia cu femeile. In acelasi timp ghicim sclipirile de geniu, forta creatoare, hotararea cu care isi urmareste ideile si pariul castigator pe care il face pe cinematografie, intr-o epoca in care teatrul era rege.

Scenariul complex, cu suisuri si coborasuri, cu intrigi dambovitene, cu candoarea Micului Paris, cu o nostalgie greu de infranat pentru vremurile de demult, te tine alert si nu treneaza nici o clipa. Interioarele maiestuoase, art-nouveau, ale caselor, impreuna cu costumele dau o pata de culoare unui Bucuresti pe care greu cei nascuti dupa razboi si-l amintesc doar cu culori de gri, praf de la constructii si in general cu o costumatie muncitoreasca, copiata de la marele popor eliberator din est, acolo de unde rasare Lumina.

Sfarsitul, tragic si dramatic pentru toate personajele, si profetind apocaliptic si soarta cinematografiei romanesti pentru deceniile din comunism nu adumbresc atmosfera vesela, sucara, de joie de vivre, trai larg prezent pe tot parcursul filmului. poate si pentru ca epilogul este de scurta durata, brusc, usor incredibil.

Meritul mare al filmului ramane insa scenariul de 100 de puncte (din 100 disponibile) a lui Caranfil. Povesti din acestea ne lipsesc noua pe ecran. Eu unul m-am saturat sa tot vad drame sociale stigmatizand si jucandu-se cu toate nenorocirile abatute asupra poporului nostru umbrit de soarta. Daaaamn !

Drabet (2005)

2009-04-27T14:48:00.008+03:00

Partea finala a trilogiei lui Per Fly despre tragedia clasei de mijloc (alaturi de Arven si Bænke), Drabet (sau Manslaughter) mi-a lasat aceeasi impresie de sobrietate rafinata intalnita la multe filme nordice vazute in ultimii ani.
Spre deosebire de celalalt film despre care am scris recent aici (care, chiar daca e un film foarte bun, pana la urma, apasa intr-un mod oarecum duplicitar unele resorturi pentru a extrage reactiile spectatorului), Drabet e un film onest, realist, cu o poveste nuantata despre dileme morale, compromis si integritate. Este povestea unui om care face alegerile in care crede, insa care nu se dovedesc neaparat cele mai bune alegeri, and it ain't a story with a happy ending. Am remarcat jocul lui Jesper Christensen si tonul retinut al cinematografiei lui Per Fly, in contrast cu momentele intense ale filmului. Filmul e inchis elegant, printr-o metafora reusita: evitarea prabusirii si singuratatea lui Carsten.

Un trailer aici.
9/10

Butterfly Effect: Revelation (2009)

2009-04-26T12:42:00.005+03:00

In ciuda titlului care ar trebui sa ne izbeasca retina cu lumina revelatiei calatoriei in timp si a efectului batailor aripilor de fluture, B.E. (3) este un film abominabil. As inventa o limba noua numai ca sa descriu cat de prost este.

Aparent este episodul 3 din epopeea saritorului in timp, pe 2 l-am ratat si imi pare rau ca n-am avut mai multa minte sa il evit si pe asta. Dar imi plac povestile cu lumi paralele, cu calatorii in timp, paradoxuri, teorii, probabilitati, the whole 9 yards. In naivitatea mea, am sperat la ceva mai mult decat originalul.

Daca ati vazut B.E. 1 si v-a placut, ramaneti cu frumoasa amintire. Asta e o copie palida, cu un scenariu idiot de similar si plin de gauri ca un svaiter, cu povestea trasa si intinsa ca cascavalul (pun intended), cat sa iasa de-un thriller rahitic.

Daca ati vazut B.E 1 si nu v-a placut, run. E un film hidos de prost, a carui singura calitate este potentialul vomitiv.

1/10 si nici nu pun trailer, ca nu merita.

The Spirit (2008)

2009-04-26T11:30:00.006+03:00

Unele filme sunt atat de proaste incat le opresti imediat (the bad bad kind), altele atat de proaste incat nu te poti opri din ras (the good bad kind). The Spirit face parte din ultima categorie.

O productie a lui Frank Miller, care poate ar fi facut mai bine sa se concentreze pe Sin City 2 (anuntat 2010), decat sa isi verse inspiratia, banii si timpul in ecranizarea benzilor desenate cu Spiritul, un masked avenger de 2 lei al anilor '40, fustangiu, cam fraier, si carismatic precum o cizma.

Singura valoare autentica este cea a stilului cinematografic, a la Sin City, o combinatie subtila intre banda desenata, film noir si efecte moderne.

In rest, totul se va indosaria sub eticheta prost:
- subiectul rizibil de banal, dar prezentat cu atata pompa incat ai impresia ca cineva isi bate joc de tine. In intentia de a face o parodie (banuiesc ca e intentionat) a ajuns sa se autoparodieze pana la anihilare.
- scenariul si replicile aproape ca iti jignesc inteligenta. S-ar putea face un joc de petrecere pe filmul asta: stop cadru, ce credeti ca va zice personajul? Orizont de asteptare 0.
- jocul Evei Mendes e intrecut in inferioritate, ca sa zic asa, doar de al lui Samuel L. Jackson

Ugh. Dar cum in grup se rade mai bine, asteptam noi sugestii de jocuri pentru movie party pe filmul asta.

4.5/10

Wristcutters: A Love Story (2006)

2009-04-26T09:30:00.007+03:00

Un film easy as a Sunday morning (veeery early morning), Wristcutters incepe neasteptat de muddy bluesy, cu Tom Waits, Dead and Lovely.

Exact ca personajele, pentru ca titlul e axiomatic, e vorba, evident, despre sinucigasi... and a love story, tesuta pe modelul americana de road movie intr-o rabla si cu o autostopista dezradacinata, cu statii de benzina in desert si cu Tom Waits dormind in mijlocul soselei. Wait. What?

Tot filmul incepe bine. Serios. E facut dintr-o secventialitate de scene si idei care incep bine si nu se termina. La fel e inceputul, la fel si scena cu Tom Waits, la fel sunt pana si personajele, incepute interesant apoi topite ca acuarela in apa.

Pana si cel mai cu cojones personaj (nu cel principal, acela e eroul pampalau care are nevoie de un sidekick serios), rusnacul mustacios Eugene, cantaret la chitara si betivan sufletist in maieu (nu suna a Gogol Bordello?), cum spuneam, pana si el se disipeaza la un moment dat in peisaj.

Wristcutters e deci o aproape comedie simpatica, in care comicul e mai degraba de situatie decat de caracter sau de limbaj (alta chestie facuta pana la jumatate), care pica bine intr-o dimineata de weekend...

... Mai ales ca are ca fundal sonor insistent una din piesele (mele preferate) de la Gogol Bordello, Through the roof 'n' underground, care se asorteaza asa fain cu dorul de duca (nu si cu subiectul in sine, dar am banuit ca gipsy punkul o fi vreo ~~obsesie~~ slabiciune a regizorului Goran Dukic, lucru pe care il inteleg, daca as face filme, si eu le-as colora numai cu topul playlistului meu :)

6.5/10 - trailerul da senzatia de film mai bun de-atat :)

Ali (2001)

2009-04-26T03:14:00.005+03:00

Poate o mai ard comercial, cum piromaneste (oare exista???) se exprima Rin Tin Tin cu barca pe Rin, dar Ali mi-a placut. Chiar daca a facut numai filme de 2 bani (facand exceptie Heat, care a fost un excelent film de actiune si avand in distributie 2 monstruleti sacri, Pacino si de Niro) regizorul Michael Mann a mai dres busuiocul cu aceasta biografie a lui Muhammad Ali, pe numele lui real Cassius Clay. Scriptul filmului ne duce prin istoria plina de agresivitate a anilor 50 si 60, moartea lui Malcom X, rasismul albilor si se opreste in Zair (astazi Congo) cand era presedinte bunul preten a lui Ceausescu, celebrul comunist criminal Mobutu Sese Seko. Mie personal mi-a provocat o indigestie teribila vederea acestui personaj, drept pentru care i-am retezat una din stele filmului.

Ce m-a impresionat: camera, unghiurile de filmare, muzica!!! Muzica este superba, o sa caut soundrack-ul.
Jocul lui Jamie Foxx, care m-a obisnuit cu performante superbe, intrat acum in pielea unui evreu negru fost drogat, bun prieten cu musulmanul Ali si cu ceilalti prieteni crestini.
Filmul este destul de lung, treneaza pe alocuri, nu se intelege relatia lui Ali cu Africa si in general nu este explicat deloc de ce s-a convertit la Islam. Personal ma asteptam la mai mult substrat psihologic / filozofic decat s-a lasat sa se intrevada din scurtele aparitii ale lui Malcom X. De nota 10 referinta la parerea musulmana a lui Ali in relatie cu familia: trebuia sa ma convertesc la Islam la 50 de ani, pentru ca imi plac prea mult femeile, nu ma pot abtine:-)

Daca vreti o alta fateta a lui Raging Bull si un film mai putin axat pe razbunare si comeback decat Rocky, recomand filmul.

7/10

The Other Woman (2006)

2009-04-21T17:35:00.006+03:00

..sau La sconosciuta.

Now this was a real treat, pentru ca am vazut filmul la ora 3 dimineata si, cu pauze de tigara/suc/frecat menta l-am intins pana la 6. Cred ca una dintre cele mai misto senzatii e sa intinzi un film pana apar zorile.. si sa fie si un film bun.
Cred ca adevarata valoare a filmului consta in transpunerea fara cusur a psihozei si nesigurantei in plan vizual. Filmul are una dintre cele mai bune imagini pe care le-am vazut in ultima vreme, si e regizat impecabil. N-o sa intru in detalii in ce priveste povestea (desi va pot spune ca e extrem de dark - convingatoare sau nu, asta ramane sa decideti voi), insa The Unknown Woman are:
- cel mai inspaimantator villain de la Last King of Scotland incoace, jucat de Michele Placido;
- imagine atat de expresiva incat la un moment dat e greu sa urmaresti firul povestii;
- o coloana sonora misto de tot;
- pe Giuseppe Tornatore ca regizor (Malena, Nuovo Cinema Paradiso, si toate celelalte:P )

Singura problema e lipsa de veridicitate/firesc a scenariului si sfarsitul oarecum lacrimogen. Dar, fiind vorba de fictiune, putem trece cu vederea:)
8.9 /10

Crash (1996)

2009-04-21T07:16:00.008+03:00

Duminica a murit J.G. Ballard, iar coincidenta face ca eu tocmai sa ma fi apucat in ziua aceea sa citesc Crash.

Daca despre autor o editura a exclamat, trimitand inapoi manuscrisul Crash, "This author is beyond psychiatric help. Do not publish!", despre regizor, Cronenberg, nu poti spune ca a urmat intocmai aceleasi linii cu ecranizarea.

Desi cartea nu e printre cele mai prietenoase, filmul mi s-a parut destul de sec. Pastreza unilateralitatea parafiliei legate de masini si accidente, dar e destul de sarac in elemente grafice, ceea ce nu inseamna ca nu are suficiente scene de sex :), e rated +17 tocmai de asta.

Nu, ceea ce ii lipseste este implicarea in fantezia sexuala. Si a imaginii, si a mea, privitorul. Citesc despre an homunculus of blood, semen and engine coolant si vad... o balta in care sclipoceste un far. Detaliul lipicios si macabru al fetisului legat de accidente, de membre amputate si proteze, se pierde in favoarea unui cadru larg si cuminte, cu perna peste sani.

Daca nu mai disecam filmul dupa carte, ne place mai mult, pentru ca odata intrat in atmosfera, in fundal pulseaza erotismul latent al regizarii marelui orgasm, orgasmului fatal, cu scheme, role-playing, fantezii, schimbatoare de viteza falice, accidente sangeroase, cicatrice hidoase si balti de umori amestecate.

Daca mai lasi de la tine sa curga o amintire de Christine a lui Stephen King si-o impresie de Palahniuk, imaginea se completeaza.

7/10

Io non ho paura / I'm Not Scared (2003)

2009-04-16T08:37:00.004+03:00

Well, I was. Io non ho paura nu e un horror movie, dar e un mild thriller in care cele cateva momente cu adevarat tensionate te pregatesc incet de tot, cu precizia unor degete care iti cauta punctul sensibil si iti prelungesc incordarea pana cand nici nu mai respiri, apoi bam, boo!

Cu actiunea plasata in anii de plumb ai Italiei (ecranizare dupa cartea lui Niccolò Ammaniti), filmul are un setting care mi-a adus aminte de De Noorderlingen, un grupulet de case, o comunitate firava in the middle of fuckin' nowhere, iar dincolo de ziduri... paradisul (spre deosebire de The Northerners, unde peisajul era arid, semnalandu-ti pericolul parasirii cercului de siguranta).

In minunea de peisaj bucolic care sta intr-o permanenta simetrie (jumatate galbenul lanului de grau, jumatate albastrul curat al cerului), se intampla toata povestea sensibila din I'm Not Scared, plina de personaje foarte bine cladite si jucate extrem de frumos.

Regizorul Gabriele Salvatores (ce imi mai recomandati de el?) invarte lanul ala pe degete si il joaca exact cum vrea, il face sa vibreze, sa cante, sa se miste, sa fie viu. Poate e o chestie subiectiva, dar zau daca pot sa imi amintesc o alta asemenea relatie organica a regizorului cu... un decor.

9/10 pentru ca mi se pare ca finalul e ... scuzati expresia, un pic bullshitizat

El maquinista / The machinist (2004)

2009-04-15T09:03:00.006+03:00

Imi plac foarte mult filmele care se pozitioneaza ca un fel de treasure hunt de semnificatii, sensuri si simboluri. si care reusesc sa imi rezoneze familiar in marele studio din spatele ochilor.

The Machinist al lui Brad Anderson mi-a lasat o puternica impresie de Neil Gaiman, mai precis de American Gods: misterul, fantasticul, jocul, atmosfera sinistra, un pic de Americana (ironic - filmat in Spania), timpul incurcat...

Si aici a intervenit o impresie de Memento, sau poate Donnie Darko? Un pic de Fight Club tarziu? Si Trevor Reznik nu suna ca un Trent Reznor anagramat? Si ce-i cu atata Dostoievski?

Christian Bale, in rolul principal, e majestuos de bolnavicios, cu cele 55 de kilograme ale lui, cu corpul emaciat pana la stadiul de schelet ambulant si cu cearcanele negre sub privirea de psihopat care isi bea cafeaua la poarta cerului, in timp ce ceasul merge inapoi.

Dar... ma opresc cu laudele la jocul lui Bale, la imaginea de dark aseptic fantasy si atmosfera sinistra. Subiectul, cum spuneam, e usor incetosat de predecesori, iar finalul cu twist nu e nici el original. Va ramane totusi unul din filmele bune de pe lista de "atmospherics".

aproape 8

Dead Like Me: Life After Death (2009)

2009-04-15T08:45:00.005+03:00

Tine cineva minte Grim Fandango, joculetul cu agentii de calatorie de la Departamentul Moarte as Grim Reapers?

Pe aceeasi directie merge si Dead Like Me: Life After Death, fiind de fapt: movie after tv series. Dupa umila mea parere de om care consuma cu relativa placere vinovata asemenea filme usurele cu fantomite, spirite si lumea de apoi, audienta tinta a filmului astuia este maximum 16. Minute, ar trebui sa zic, dar din pacate ma refer la ani.

Cu o doamna cu coasa pe care o cheama... George si cateva spirite (glume, de data asta) bunicele, dar curand expirate si alunecate pe panta dramei de liceu, e un film usor de tot, pe tot parcursul caruia m-a ros o singura intrebare: actrita principala are barba?! In afara de asta, de vocea ei groasa de puber si de jocul pe care aproape ca l-as numi infect, daca n-as sti ca a fost sprijinit de un scenariu pe masura, nu m-a mai ros nimic. In vreo 2 zile, nici macar amintirea filmului.

4.5/10

Nothing but the truth (2008)

2009-04-14T13:28:00.004+03:00

Cu un poster absolut neinspirat, Nothing but the truth merge in categoria filmelor in care un personaj mai mult sau mai putin obisnuit trage de niste ite incurcate si provoaca scandal; cam cum ne spune Wiki c-ar trebui sa fie un clasic thriller politic.
Conceput ca film despre libertatea presei (jurnalistul abuzat de sistem), Nothing but the truth nu straluceste prin mai nimic; singurul moment convingator pentru mine a fost discursul final al avocatului jurnalistei. Dealtfel, suspectez ca notele mari de pe IMDb sunt datorita subiectului care atinge pe multi (asa cum l-a atins si pe Zoso, blogger prin vocatie, jurnalist prin calificare). Mai exact povestea isi selecteaza spectatorii, iar spectatorii, satisfacuti de povestea ce le trezeste empatie din motive personale (americanii sunt extrem de sensibili cu privire la libera exprimare si drepturi), au dat nota mare.

Stabilind ca nu e un film stralucitor, putem spune totusi ca e un film destul de bun, temperat ca ton (nu isteric ca Body of Lies), cu actori decenti (merita mentionat Matt Dillon, un actor excelent si foarte underrated, dupa parerea mea) si cu o poveste destul de OK pana la twistul final, care e extrem de discutabil - rezista in plan simbolic, nu si in planul realitatilor imediate.

6.8/10

Dead Snow (2009)

2009-04-13T11:20:00.006+03:00

Wow! M-am oprit la faza in care unul dintre personaje atarna de un intestin de zombie nazist peste marginea unei prapastii, luptandu-se cu un alt zombie (nazist, bineinteles). Campy si over-the-top, Død snø are nordic teenagers, multa zapada, dead(sic!) frozen zombies who come to life.. e imposibil sa nu-ti placa (mi-as fi dorit sa fie si ceva referire la incalzirea globala, care aduce zombies la viata - ar fi fost tare de tot). Face parte din seria de winter horror movies extrem de enjoyable, alaturi de Cold Prey si The Last Winter.

Recommended.

6.66/10 (as vrea sa fac o zvastika din numere ca nota, dar nu merge :-( )

What Just Happened (2008)

2009-04-13T09:17:00.004+03:00

Daca ati citit 99 francs a lui Beigbeder atunci filmul nu o sa va surprinda prea tare. O comedie usoara despre saptamana unui producator de film, facand echilibristica verbala intre amenintarile de la sponsori si imblanzirea regizorilor sau a actorilor din filmele deja contractate si mergand la terapie de post-divort cu a doua sotie, pe care este gelos ca se intalneste cu un alt barbat, intamplator unul din scenaristii cu care lucreaza.

Un John Turturro spumos, care isi face unghiile cum numai el stie, un Bruce Willis ironic, voit violent, dar numai de fatada, ce mai - cu toane, cu barba de Cat Stevens (nume actual Jusuf Islam) si o prestatie delicioasa de la Michael Wincott in rolul unui regizor alcoolic, punkist care nu doreste sa modifice sfarsitul unui film dezastruos, izbucnind in plans ca un copil mic caruia i se strica jucaria. Toate acestea fac din cele 100 de minute de film o relaxare bine-venita pentru after-work-light-movie-time.

6/10.

Enjoyable, but not different.

Pride and Glory (2008)

2009-04-12T09:59:00.003+03:00

Cand o apuci pe cararea prea batuta a filmelor cu politisti corupti, cu familii de politisti si cu inevitabila confruntare good cop-bad cop, e important sa gasesti un catch care sa te diferentieze oarecum de restul gloatei.

Cred ca Gavin O'Connor l-a gasit, si desi Pride and Glory nu e o capodopera a genului, ceea ce-l ridica este felul in care sunt portretizate personajele, atat cele principale cat si cele secundare. Nu mi se intampla des sa vad oameni in filme, cu atat mai putin in cele politiste, desi tendinta generala este e a umaniza omul legii.

Si apropo de filme cu politisti, 'mnezeu stie care o fi perceptia generala a americanilor despre politaii lor, dar tot timpul am stat sa imi imaginez cum ar arata un asemenea film cu gaborii nostri gusati si burtosi si cu privirea albastra pe sub chipiu...

Frumos personajul si jocul lui Colin Farrell, mi-a placut si Edward Norton, desi e departe de a avea un rol de compozitie. Cateva momente rizibile sunt reusit compensate de vreo 2-3 scene destul de puternice, despre care m-am amuzat sa citesc ca au oripilat publicul din cinema-urile americane :)

6.5/10

Ne le dis à personne (2006)

2009-04-10T09:08:00.006+03:00

O poveste politista extrem de elaborata, cu acel gen de scenariu care nu te lasa sa te joci cu posibilitatile, te incurca intr-o plasa de piste false si fundaturi, iar la sfarsit, Agatha Christie m.o., bang, the confession.

In ciuda labirintului, pe alocuri cam neplauzibil si fortat, Ne le dis à personne al lui Guillaume Canet e un thriller destul de solid, cu actiune alerta, cu actori buni - mi-au placut François Cluzet, André Dussollier si Kristin Scott-Thomas - si presarat cu accese de romantism usor siropos care aduce filmele franceze, fie ele cat de hardboiled, mai aproape de privitor.

Un plus si pentru coloana sonora, aleasa cu grija si aparand foarte rar, doar in momentele sensibile.

7.5/10

Chiko (2008)

2009-04-09T12:49:00.004+03:00

Produs de Faith Akin, Chiko e genul de gangster movie bun de vazut intr-o seara in care vrei un film usor, dar bine facut. Nu fac nici un secret din faptul ca prefer filmele cu gangsteri, ca popcorn movies. Sunt cateva (What doesn't kill me, Ni pour, ni contre (bien au contraire) - acesta din urma unul dintre cele mai bune noir-uri pe care l-am vazut, chiar ar trebui sa-l revad) care sunt destul de sus in topul preferintelor mele destul de amestecate.

Cum spuneam, Chiko e un film destul de cool: jucat bine (Denis Moschitto care aduce aminte de un Pacino tanar in Scarface, vesnic agitat si boiling inside, cu un Moritz Bleibtreu decent - ma asteptam mai mult de la el, mie mi se pare un tip ce promite, si cu un actor turc, Volkan Özcan, de mentionat as Chiko's sidekick), cu un subiect ce aduce aminte de Hollywoodul lui Scorsese, destul de stylish si gritty ca imagine, cu putin umor.. ar putea avea toate atributele unui film bun.

Marea problema, este, cred, lipsa de originalitate a povestii. In mare, lucrurile se petrec la fel ca in Mean Streets, Scarface, si aici lista ar putea continua la nesfarsit. Deasemenea, unele faze pueril scriptate (chestia cu masina de jucarie e jenanta) strica putin finalul filmului. Pe langa asta, amanuntele marginale sunt insuficient exploatate (relatiile cu cei apropiati, familia), lasand impresia de balast, de rezidual.
Una peste alta, un film de vazut, destul de bine pus la punct pentru un debut.
7.1/10

@ Yahoo! Video

Inkheart (2008)

2009-04-09T08:37:00.006+03:00

Oamenii se impart in povestitori si ascultatori. Eu fac parte dintre ultimii, probabil de aceea pot sa vad cu atata placere filme "pentru copii". A sucker for fantasies, m-am delectat pe indelete cu Inkheart, ba chiar am si adormit vazandu-l, ca la orice poveste care se respecta :)

Nu e un film prea grozav sau original, nici ca subiect, scenariu, calitati actoricesti, nici macar regie, dar are acel jenesaisquoi fantastic al povestilor cu iarba extraordinar de verde, si catifeaua atat de perfect rosie, si nume sonore ca Dustfinger, The Shadow, Silvertongue.

Fata de alte filme din aceeasi oala a povestilor care se amesteca cu lumea reala (stiti genul, le vedem de Craciun mai tot timpul), Inkheart parca e putin peste medie, desi nu cu mult. Brendan Fraser has finally lost it, desi e practic personajul principal, parca nici nu e acolo, dar l-am remarcat cu placere pe Paul Bettany in rolul suflatorului de flacari expatriat din poveste.

Si cum filmul este ecranizarea primei parti din trilogia fantasy Inkworld, ne asteptam la sequals, din ce in ce mai slabe, ofc :)

6/10

Ah, iar trailerul e fantastic de prost

Taken (2008)

2009-04-08T08:58:00.005+03:00

Regizorul si scenaristul filmului Banlieue 13, Morel si Besson, si-au reunit iar fortele intr-un thriller de actiune in care nu stiu cum naiba l-au cooptat pe Liam Neeson in rolul caftangiului top secret care face praf cu o singura mana mafia albaneza din Paris, cu piciorul stang bate si politia franceza, iar cu mana ramasa libera isi imbratiseaza protector familia.

Taken e un film care poate intra pe un loc decent in topul realizarilor cinematografice cu cele mai multe oase rupte, pumni in gura, explozii degeaba si altele din arsenalul filmelor de actiune. On a killing spree, Mr. Neeson face, ca orice american la Paris care se respecta, haos.

Desi incearca sa sensibilizeze privitorul cu pretextul traficului de femei si al retelei de prostituate fara voie, ne-axandu-se decat secundar pe asta, nu ramane decat un film de actiune (acceptabil) dar destul de plictisitor si nefericit de previzibil. Daca vreti un film bun despre cum se alimenteaza industria curvelor in Europa, va recomand Lilya 4-ever.

5/10

Das Leben der anderen (2006)

2009-04-07T02:21:00.003+03:00

Se spune ca pentru a putea privi obiectiv un eveniment trebuie sa lasi ceva timp sa treaca. Nu am fost niciodata de acord, am considerat ca sunt evenimente peste care nu trebuie sa se astearna nici un firicel de praf, care nu trebuie lasate sa se raceasca, totul trebuie trait la acea intensitate maxima pe care o ai doar cand sufletul iti tremura inca de la intamplare.
Vizionarea lui Das Leben der anderen a fost un asemenea moment. Privind in urma, ascultand muzica sublima pe derularea castingului, nu ma intrebam ce ii pot reprosa acestui film, ci in minte era doar intrebarea pe care o ai la capatul fiecarei carti bune: de ce s-a terminat ?
Comunismul, cu ororile lui binecunoscute acum, a facut mii de victime colaterale. Un cunoscut dramaturg est-german, fara o avea in prealabil o virulenta activitate politica anti-comunista, este pus sub urmarire. Evenimentele care se succed, urmarite de catre un agent de securitate, sunt distorsionat prezentate, in favoarea dramaturgului, de catre agent, care realizeaza treptat o alta dimensiune a vietii: dragostea, sinceritatea, devotamentul pana la capat dus de catre sotia lui.

Este un film care m-a rascolit profund, fiind despre viata sub comunism, o tema care m-a pasionat intotdeauna si despre care nu am putut decat sa aflu mai mult din citite decat din traite. Un film la care mi-au dat lacrimile, dar de ciuda, de ciuda ca totul a fost asa de real, atat de adevarat si nimeni nu a fost cu adevarat pedepsit. Scena de la urma, cu fostul ministru al artelor, autor al atator cenzuri si responsabil direct de moartea sotiei lui, umbland nestingherit prin Berlinul de dupa Revolutie, este graitoare pentru a intelege de ce Romania este inca la cheremul unor comunisti care ne rad in nas. Nimeni nu a fost inca judecat si nimeni nu va fi vreodata, pentru ca au fost mult prea multi implicati direct in sistem.

Scenariul este fara cusur, poate si pentru faptul ca a fost rupt din realitate, prelucrat si slefuit la nesfarsit de fiecare drama, stiuta sau nestiuta, din intreaga societate socialista-omunista. Jocul personajelor este total diferit, simtindu-se mana regizorului de la inceput la sfarsit: actorii imbraca total pielea personajelor, incepand de la o expresivitatea agentului Ulrich Muhe aratata la nivelul ochilor pana la miscarile dramaturgului Sebastian Koch. Agentul de securitate Ulrich Muhe (in viata reala el insusi urmarit, iar sotia lui avand dosar de colaborare cu STASI) ne trece prin toata paleta de sentimente, dar totul fiind la nivelul ochilor. Privind in ansamblu, fata lui Muhe seamana cu orice fata a actorilor fetis ai lui Kaurismaki, de un imobilism inspaimantator, dar poate de aceea si mai greu de jucat. Corpul lui este la fel de imobil, iar in cele doua scene umane in care este prezentat - sex cu o prostituata si dialogul cu un copil, este incapabil sa aiba un dinamism relaxat, firesc. Sistemul il apasa, iar pentru a supravietui in sistem trebuie sa te adaptezi, sa fii rigid precum regulile. Orice abatere inseamna privarea de libertate pana la urma.
De cealalta parte, cuplus Koch - Gedech au un joc uman, miscari pline de normalitate, se intind in pat sau se chircesc, depinde mult de starea lor mentala. Sunt liberi sa isi exprime sentimentele, iar faptul ca sotia, actrita principala, nu se uita niciodata direct la personaje este o dovada ca ea resimte cel mai tare presiunea. Dealtfel si sotul ii spune ca ea nu o sa poate renunta niciodata la actorie, fiind dependenta de evadarea din realitate, iar partea de sfarsit a filmului confirma balanta ei firava.

Per total un film emotionant, real, sfasietor. Smulgatorul de inimi, precum ar zice Vian. 10/10. Nu stiu daca am dat vreodata nota asta.

Ben X (2007)

2009-04-05T15:01:00.007+03:00

Consider ca filmele care prezinta un eveniment nefericit, situatii ce-ar avea si dincolo de ecran puternic impact emotional asupra spectatorului sunt din start filme unde nu primeaza valoarea artistica. De-aceea nu mi-a placut Closer (toti au fost inselati sau au inselat la un moment dat si, pe cale de consecinta, vor empatiza puternic cu personajele), de-aceea nu mi-a placut atat de mult The Pianist, si-asa mai departe. Consider ca spectatorul e tras pe sfoara, cumva.
Tocmai de-aceea am inceput sa ma uit la Ben X oarecum reticent; povestea adolescentului autist, persecutat de ceilalti, care se refugiaza pe taramul jocurilor online, intr-un univers virtual paralel parea oarecum cheesy si fumata. Am ramas surprins de cat de misto e facut filmul, si de cum regizorul tine masura, nelasand lucrurile sa deraieze. Desi pe alocuri scenariul e putin nerealist in ce priveste cursul evenimentelor, echivocul unei minti fisurate e bine surprins in film, iar twist-ul final e excelent; cinematografia angoasanta surprinde in mod fericit (pun intended) fobiile unei om inchis in el insusi, iar Greg Timmermans (un actor pe care-as mai vrea sa-l vad si in alte filme) intra in rol extrem de convingator.

8.7/10

Knowing (2009)

2009-04-05T08:58:00.006+03:00

Recunosc cu mana pe inima: am vazut Knowing doar ca sa verific un fapt semnalat acum putin timp de cracked.com: Nicholas Cage joaca in filme in care poate folosi lanterne :)

Si acum, o intrebare de 5 puncte:

Do you s'ppose Mr. Cage uses a flashlight in Knowing?

Yeeees, repeatedly.

Si bonus:

How am I supposed to stop the end of the world?

Prima parte, cu un pic de mystery, creepiness si numerologie a fost moderat inghitibila, pentru ca sunt un consumator destul de fraier de semi-occult mumbo jumbo (mie mi-a placut si 23... *blush).

Dupa momentul bonus de mai sus, cand m-a bufnit iremediabil rasul si incepeam deja sa regret timpul pierdut, din pacate tonul filmului o ia razna pe campiile scientologice si ale apocalipsei.

Ce avem deci in strutocamila asta de film? Numerologie, o spoiala de stiinta, capsula timpului, apocalipsa pending, nebunul care spune adevarul, precognition, scriere automata, explozii, avioane in cadere, dezastre, extraterestri, ufo-uri, sfarsitul lumii, paturica de ozon, iepuri albi si Adam si Eva. Ugh.

4/10

Coraline (2009)

2009-04-04T09:47:00.005+03:00

Nu pot sa imi dau seama de ce nu prea mi-a placut Coraline. Pentru ca citisem cartea? Pentru ca nu prea mi-au placut desenele in sine si nici stop-motion-ul nu e felia mea preferata de prajitura? Pentru ca e un pic cam "prea pentru copii"? Oare mi-au ramas mici si "desenele animate"?

Filmul lui Selick (The Nightmare Before Christmas) ridica povestioara lui Gaiman de la rangul de carticica pentru copii la film PG rated, de la stadiul de poveste un pic sumbra, Gaiman style, despre lumea de dincolo, la un autentic horror story animat.

Mi-a placut deci pentru ca e mult mai dark si fantasy-oriented decat cartea, care pare, uitandu-ma inapoi acum, o reproducere insipida dupa film. Scenele de musical si vodevil sunt grotesti exact atat cat trebuie, iar personajul negativ e cat se poate de gotic.

Si totusi, despite the visual treat, m-am plictisit ingrozitor. Probabil nu a fost deloc o idee buna sa citesc inainte cartea. M-am trezit totusi regretand intens ca am crescut cu Balanel, Miaunel si amarata de gala a desenului animat. E o minunata lume noua a animatiilor.

7.5/10

X-Men Origins: Wolverine (2009)

2009-04-03T08:50:00.006+03:00

Well, it leaked.

Mi-a placut seria X-Men, lucru la care nu m-as fi asteptat de la mine, dat fiind ca nu prea ma-nnebunesc nici dupa superheroes, nici dupa comic-based movies. Sunt pe jumatate convinsa ca a fost din cauza lui Hugh Jackman, a personal soft spot :)

Revenind la Wolverine, este un prequel la Heroes... erm... la X-Men, the bildungsroman of Logan, si prin fata ni se perinda viata micutului viitor mutant incremenit la niste frumosi ani late 30s. Dragut, romantic, aventuros, misterios, un pic de love story, un pic de hate story, un pic mai mult de fapt, pentru ca da, Wolverine on a killing spree e miscat de motorul razbunarii.

No more spoilers, e un film OK, efecte foarte faine, dar daca tot vorbim de the origins, mi-ar fi placut ca inceputul vietii viitorului Wolverine sa fie mai putin pe FFW. Nimic mai thrill-giving decat misterul SF plasat intr-o societate ermetica a secolului 19, cu teama, teroarea, panica, vanatoarea de vrajitoare... eh, n-avem de-astea.

Totul se intampla mai degraba la 15 minute distanta inapoi in timp de primul X-Men, astfel incat perspectiva e tot batalia titanilor, fara public, in loc de prostratia micilor sateni uitandu-se la lupta de deasupra... ma rog, aveam eu o perspectiva mai indepartat romantic-apocaliptica despre cum ar fi fost originile lui Wolverine... Damn computer games. Probabil e si o reminiscenta de la Highlander, cu care l-am comparat fara sa vreau.

7/10

Goodbye Uncle Tom / Addio zio Tom (1971)

2009-04-02T09:04:00.004+03:00

Dupa momentul popcorn de mai devreme, sa ne intoarcem la ceva mai hardcore: un fals documentar artistic despre epoca de aur a sclavagismului in America: Goodbye Uncle Tom.

Un film dezgustator de grafic si de socant, greu de urmarit ca si Salo, dar la fel de fascinant ca si el, poate cu atat mai mult cu cat tortura, umilinta, violul, dezumanizarea sunt tratate cu detasarea documentaristului si explicate cu tonul plat si profesionist al crainicului (precum vocea lui Pittis la Teleenciclopedia, daca vreti) si cu o coloana sonora infernal de vesela si senina.

Si povestea (cam lunga, 2h) porneste de la caravanele de sclavi carati precum animalele in burti de corabii, apoi triati, spalati, tesalati, examinati de veterinar (sic!), vanduti si apoi exploatati, abuzati, violati, batuti... mai tarziu crescuti, educati si ridicati din grajd iar la nivelul de om, pana in zilele noastre cand societatea americana alb-negru a ajuns la un relativ echilibru dupa 200 de ani de exploatari si interziceri, refulari si ura, iar un barbat de culoare conduce acum Statele Unite. Cine-ar fi zis?...

7.5/10

mai jos: nu trailer, ci un fragment de vreo 40 de minute, give it a try

Leon (1994)

2009-04-02T08:28:00.004+03:00

It's that time of the month again: popcorn movie! Fara popcoarne adevarate, dar cu chef de actiune, am ales Leon de Besson cu o trena de actori cu poza la panoul de onoare: Jean Reno, Danny Aiello, Gary Oldman si Natalie Portman, pe vremea aia avand doar 12 ani.

Cum ma plictisesem deja in vreo 20 de minute de partea cu bad cop flick si good bad guy, am incercat sa urmaresc mai degraba motivele pentru care Leon e in top 35 al celor mai apreciate filme pe imdb.

In primul rand Reno, Portman si Oldman au niste personaje extrem de simpatice, care in ciuda faptului ca sunt alese din catalogul de sabloane, sunt suficient de bine modelate ca sa fie credibile si highly likable:
- asasinul platit, naiv, ascet si sentimental, with a broken heart si o planta de apartament
- micuta orfana infractoare cu accese de lolita decenta si o pasiune pentru role-playing games
- the bad cop, coleric in sinea lui serpeasca, dar cu niste momente de placiditate sincera care m-au daramat de ras.

In al doilea rand... cred ca totusi nu e nimic in al doilea rand. Povestea e subtirica, tot filmul mediocru at its best, actiunea OK, dar cu mici naivitati caracteristice filmelor de actiune in care intra si un pic de corazon, finalul jos in orizontul de asteptare. Marele lui plus raman deci actorii si personajele, care merita niste locuri speciale in dictionarul de caractere.

7.2/10

Dare mo shiranai / Nobody Knows (2004)

2009-04-01T09:12:00.004+03:00

O drama soptita despre un grup de copii care nu exista in mod legal si oficial, despre o mama denaturata, despre viata singur cand ai intre 2 si 12 ani si n-ai fost niciodata la scoala si nu stii nici macar sa furi mancare.

Povestea e bazata pe un caz real, dar din ce citesc, a fost mult inmuiata si frumos impachetata, adevarul fiind ceva mai putin usor de privit. Poate din cauza asta m-am cam plictisit la un moment dat uitandu-ma la Nobody Knows, care e si cam lung (2:20h), si cam static, atat in imagini, cat si in actiune sau implicare.

Cu toate astea, regizorul Horikazu Koreeda dovedeste delicatetea, rabdarea in fata timpului si simtul fin al umorului si al veseliei retinute pe care le-am mai vazut si in Wandafuru Raifu, iar actorul principal, care mi-a placut foarte mult, Yuya Yagira, a fost cel mai tanar actor care a castigat premiul de cel mai bun actor la Cannes.

7.5/10

Maria full of grace (2004)

2009-03-31T22:51:00.003+03:00

Drama Columbiei si visul american: un film deprimant, in care nici sfarsitul nu ofera speranta. Uneori destinul iti este impotriva si nici macar regizorul nu iti poate oferi o solutie; drama unor fete dintr-un orasel de langa Bogota, care aleg sa castige un ban prin transportarea de droguri in stomac. Una din fete moare iar celelalte 2 raman fara nici un cunoscut in New York, traind cu spaima ca familiilor ramase acasa vor fi omorate de catre traficanti.

Filmul abunda in scene violente si culori negre si nici macar frumusetea gingasa a actritei principale, Catalina Sandino Moreno nu te poate face sa uiti o clipa despre ce se intampla in realitate. Scenariul este frust, cu o povestire banala si lipsita de suspans si asta deriva din faptul ca stim de la bun inceput la ce sa ne asteptam. Aflam din primele momente ca eroina nu isi simte sufletul pereche alaturi (deci se va desparti si va pleca din oras); putin mai tarziu, cand este manipulata facil de catre un cunoscut in a deveni caraus de droguri, realizam ca o sa moara una din prietenele ei.
In plus, nu ai prea multe optiuni in a-ti alege sentimentele vis-a-vis film, atunci cand o fata tanara si fara ajutor este omorata si altele amenintate de catre niste traficanti de droguri, nu ?
Din seria filmelor gen documentar realist, Maria full of grace nu impresioneaza prin regie, ci prin forta subiectului. Personajele joaca bine, camera este purtata de cele mai multe ori pe umar si de aici un sentiment de apropiere a telespectatorului de personaje. Per total un film care ar putea fi distribuit ca parte a unui program sud-american contra traficului de droguri.

6/10

Lilya 4-ever (2002)

2009-03-31T08:59:00.005+03:00

Un film ingrozitor de deprimant, care te porneste de la primele scene cu premisa ca se va intampla ceva naspa. Si stai si astepti inevitabilul, in timp ce deasupra capului Lilyei se balangane cu dangat sabia lui Damocles.

Inceputul ex abrupto, pe Mein Herz brennt, m-a prins imediat, being a sucker for Rammstein si pentru sufletele pierdute running amok prin oras dupa luminita de la capatul tunelului.

Probabil nu mai are nimeni chef sa vada filme despre societatea facuta tandari sub umbra marelui URSS si visul american, departe, tare departe si orfanii ramasi dezorientati in urma, in saracie, vise de aurolac si treninguri turcesti.

Dar Lilya 4-ever a suedezului Lukas Moodysson e un film pe care il recomand, are cateva twists de scenariu pe care ti le lasa la fileu cu cateva minute inainte sa se intample si pe care le primesti, cu anticipatia loviturii. Bazat (ca inspiratie) pe un caz real, e un film trist rau, realist pana la ultima picatura de lipici in punga, pana la ultima lacrima pe icoana si niciodata ultima picatura de transpiratie a barbatului de deasupra.

Mi-ar fi placut o calitate ceva mai buna a imaginii, un pic de culoare si de viata, poate doar ca sa imi reprim eu macar vizual spleenul ingrozitor pe care mi l-a lasat ultima parte a filmului.

8/10

Los Lunes al sol (2002)

2009-03-30T23:57:00.004+03:00

Luni de fiere, luni de soare: Deprimant film, dar mai actual ca niciodata: o introspectie plina de emotie in viata unor fosti angajati pe un santier naval, (inchis din cauza coreenilor), care nu isi pot reface viata. Javier Bardem are aceeasi prezenta uluitoare pe ecran, si este secondat magistral de intreaga echipa, in care l-am remarcat pe Enrique Villén din Crimen ferpecto, spumoasa comedie din 2004.

Culoarea fantastica din santierul naval, care contrasteaza cu depresia din mintile personajelor. Diminetile de luni, cu soare jucaus contrastand cu becul din toaleta barului, programat sa se stinga automat. Copii care apar in film, in contrast cu vietile sfarsite si fara rost ale celor 5, ramasi 4. Persistenta lui Lino in dezacord cu acceptarea pasiva a lui Santa. Calmul australian in contrast cu vivacitatea si nervozitatea spaniolilor. Si sa nu uitam, Spania anilor 2000 era in plin boom economic, mii de romani emigrau catre noul El Dorado al Europei.

Un film care te readuce cu picoarele pe pamant, care iti arata fata sordida a batranetii singuratice, care iti reaminteste ca trebuie sa iti pese de cel de langa tine in orice situatie ai fi. Un film care, in acelasi timp, exulta a joie de vivre, Santa spargand un al doilea felinar dupa ce pe primul a simtit ca l-a platit nevinovat fiind. Tot el mancand branza elvetiana si imbogatind germana helveta cu noul "Imi pare bine sa te cunosc" aka "Sprengler".

9/10

The International (2009)

2009-03-30T18:04:00.003+03:00

Nu-mi dau seama cum de Tom Tykwer, care m-a impresionat prin cele 2-3 filme vazute( Run Lola Run, The Perfume, The Princess and the Warrior), si care trecuse deja in zona regizorilor pe care-i agreez, a facut asemenea film. Ma gandesc ca, poate, unii regizori n-au cadere spre un anume gen sau ca filmul, ca orice proiect facut de mana omului, e supus greselii.
Cert e ca The International e extrem de slab. Abordand un subiect "actual" intr-o maniera elucubranta (bancile care trec peste legile statelor in care activeaza si, in general, peste orice), filmul nu are nici o noima: actorii joaca prost, scenariul e rizibil si plin de clisee grosiere, scenele de actiune au reusit sa starneasca rasete in sala. De fapt, filmul e atat de prost incat am avut intentia de a ma ridica pentru a pleca din sala de vreo doua-trei ori.

A big, big failure.. nu merita sa pun trailer.
2 / 10

Guest blogging: Donnie Darko (2001)

2009-03-24T17:27:00.003+02:00

Scris de Lolek

Frank, the hideous bunny rabbit, e el insusi toata povestea filmului, spusa analogic : chit ca vatuit intr-un cocon science-fiction ca-ntr-un costum urias de iepure jigarit care vrea sa te pacaleasca, sa te momeasca cu volute de voce sibilinica si sa te piarda pe drum in interpretari para-psiho-philosophy of time travel, tot sarmul si duiosia din “Donnie Darko” are about the sound and the fury in a teenager’s heart.

Desigur, nu numai in varianta de antinomie vulgarizanta cu linia fricii si a iubirii, desi filmul e tare ironic si-si transmite mesajul pe toate nivele cu care ai putea sa empatizezi : daca esti o uscaciune de institutoare usor de dus de nas de un wanna be guru pedofil cu fata cauciucata, o sa te iei de mana cu el, o sa-l adori si preaslavesti, lumea o sa fie ca o sarma de rufa prinsa in doua carlige, unul al fricii, al' rau, urat, bleah, altu' al iubirii, al sufletului care se deschide optimist si tembel inspre lume. Daca, din contra, incrancenarea profei docte de literatura te atrage, o sa stai batz cand ea citeste Graham Greene, povesti cu tineri si incendieri, ori, daca esti un familist average, iti trimiti frumusel puslamaua la hipnoza.

Toti interpreteaza adolescenta cu ambivalentele ei ca-ntr-o matrioska care se deschide lasand in centru tanarul debusolat, fascinant la modul facil si simptomatic-juvenil de teorii incarligate despre unde de circulatie a fluxului vital si variante alternative de existenta. Fidel pana la urma teoriilor multiversice pe filiera SF, finalul e cumva suflecat, premisele sunt date peste cap, raman pe aceleasi pozitii, numai ca puse cu sus-n jos, not only because this is a mad world, dar si pentru ca versiunile astea sunt prinse firesc in imensitatea intima a unei imaginatii scindate de adolescent.Un adolescent absolut comun pana la urma - tare, tare frumos.

9.7/10

The Happiness of the Katakuris (2001)

2009-03-21T11:32:00.010+02:00

Katakurii se pot gasi in zonele muntoase ale Japoniei, sunt inruditi de departe cu specia cantareata von Trapp si le place sa traiasca in grupuri, avand un simt puternic al valorilor familiale.

Isi petrec mare parte din timp facand curat in barlog si asteptand musafiri. Ca intermezzo, canta si danseaza mai ceva ca Heidi pe campii, iar ocazional... sapa.

Remake indepartat dupa The Quiet Family (1998), al coreanului Kim Ji-woon, The Happiness of the Katakuris e o comedie horror de Takashi Miike, care isi trage seva din momentele parodice de musical, fara de care n-ar fi mare scofala de film: afacere de familie lovita de ghinioane peste ghinioane, cu personaje din repertoarul clasic: mama casnica si iubitoare, tata antreprenorial dar putin naiv, fiu cu cazier dar cu o inima mare, fiica la vanatoare de sot, s.a.m.d.

Viata cea "fericita" a Katakurilor este deci o comedie neagra cu niste momente de musical dansant absolut ingrozitoare, la care m-am trezit ca rad de una singura prin casa (si rad si acum, de fapt) - highly enjoyable, macabra si pop-culture oriented in stil parodic si usor suprarealist (momente de karaoke, super eroi, vulcani, eclipse de soare, regina Elisabeta, Sunetul muzicii si rice noodles).

7.8/10

Merita sa vedeti trailerul, surprinde foarte bine esenta fericirii:

Twilight (2008) - sau cum sa ti-o tragi cu un vampir cocalar si sa fii trendy pentru ca faci asta

2009-03-19T12:27:00.008+02:00

Un film foarte hyped, sau, cum bine zicea un amic, "un film cu vampiri cocalari". Caci ce poate excita mai mult pustoaicele de 15 ani (sau pe cele de 20 cu minte de 15) cu cont pe hi5 (chiar, Edward avea cont pe hi5?) decat un vampir care luceste a cristale Swarowski la lumina, cu freza emo-cocalar, cu super-puteri si care are o camera cu un super sistem audio unde-si aduce prietena?
Ce am remarcat cu stupefactie la Twilight e numarul de oh-uri si ah-uri pe care le pot scoate cei doi atunci cand sunt unul langa altul; e fenomenal cum dialogul unui film poate fi compus 9/10 din aceste doua interjectii, te-ntrebi de ce n-am ramas la filmul mut - ah, pentru ca nu puteam auzi cum geme micuta Bella Swan ca o vita in calduri.
Una peste alta, respect regizoarea care-a marcat istoria filmului cu asa ceva: e un film remarcabil si excitant de prost, servit ca o pastila magica pustoaicelor all around the globe. Catherine Hardwicke is a genius, an evil one: her movie sucks more than any vampire.

1.1/ 10 (pentru ca cifra 1 e insuficienta, merita doi de 1)

Burn Notice (2007) (TV Series)

2009-03-19T09:46:00.005+02:00

Daca esti in dispozitie pentru un serial superficial despre plajele din Florida, spioni, hot chicks (pentru ca Dexter e momentan in luna de miere, out of Miami), atunci Burn Notice e pentru tine. Nu e un serial rafinat sau un serial cu spectaculoase rasturnari de situatie; e un serial cu ritm alert, care nu se ia deloc in serios si face misto de o gramada de lucruri, de la ultimele inovatii tehnice pana la mitul spionului carismatic (dadacit aici de o mama casnica si putin cam senila si ipohondra) si al femeii fatale. Un anti-007 extrem de fresh.

Bonus pentru cunoscatori: Bruce Campbell intr-un rol de mare slem (un ex-spion bautor de bere cam afemeiat si washed-out).

6.8/10

Cronos (1993)

2009-03-19T08:43:00.005+02:00

Cronos e un thriller (catalogat chiar la horror) care e pentru mine foarte sus in topul fantasy-urilor mexicanului Guillermo del Toro.

Cu cel mai mare buget pe care il avusese vreodata pana in '93 un film mexican, Cronos se leaga de metafizica timpului si a imortalitatii, condimentata cu misterul esoterismului medieval, una din retetele cele mai reusite ale unui scenariu. Asta daca e facuta discret si cu gust, pentru ca altfel iti iese ori Codul lui Da Vinci, ori... Indiana Jones.

Tensionat exact atat cat trebuie ca sa te crispezi in fata ecranului asteptand cu sufletul la gura ceva ingrozitor, fara subterfugii facile si efecte de prost gust, cu o naturalete si o sinceritate a scenelor mai "horror", care nu te lasa sa ghicesti, ci ti se revela in fata in toata splendoarea lor dureroasa, mi se pare mai reusit decat aclamatul Laberinto del fauno, care minimizeaza trairea umana in fata efectului fantastic.

Din pacate spre final scenariul isi pierde forta, povestea se dilueaza, personajele devin si ele cam transparente. Ron Perlman, in prima lui colaborare cu del Toro, nu e atat de hardcore pe cat i-ar fi cerut rolul, dar are sarm, indiscutabil. Mi-a placut in schimb Federico Luppi, care a revenit in distributia lui del Toro in Espinazo del diablo si in Labirint.

7.9/10

Two Lovers (2008)

2009-03-18T08:29:00.007+02:00

Always a sucker for Joaquin Phoenix, m-am facut ca nu vad titlul din care picura o miere diabetica, plina de rollercoastere emotionale si am vazut Two Lovers, al lui James Gray. L-am vazut chiar de doua ori, pentru ca prima data am adormit.

Mi-a fost destul de greu sa il vad. Nu aluneca. Am pus jumatate pe seama faptului ca ma zgaria pe retina prezenta lui Gwyneth Paltrow as trashed femme fatale si cealalta jumatate de stinghereala pe seama personajului lui Phoenix, care mi s-a parut cam inconsistent o vreme, baleind intre [mild spoilers] momente suicidale, wild partying, depresii, dragoste de complezenta si dragoste pasionala [/end spoilers].

Abia tarziu mi-am dat seama, mai precis in ultimele 5 minute de film, ca lucrul care imi statea ca un nod familiar in gat era faptul ca personajul Leonard e croit dupa acelasi model ca si mine: fotograful depresiv ratat, care se agata de craca de sus si se crede brusc vultur, pentru ca apoi ea sa se rupa si el sa bajbaie dupa o craca de salvare de compromis, jos, foarte jos, in dezaprobarea asistentei care vrea sa vada cum broscoiul stangaci se transforma in print, nu in platica.

Imi pare rau ca va arat un film atat de siropos si plictisitor :)

7/10

Sunt curioasa cum l-ati vazut voi.
Mai jos: trailerul filmului si o mostra din noua cariera de rapper a lui Phoenix, The Rise of The Phoenix (still rofling)

Later edit: mai merita sa vedeti si aparitia lui Phoenix la Letterman's show, very Andy Kaufman like (tot cu Letterman, acum vreo 30 de ani):

The Boy in the Striped Pyjamas (2008)

2009-03-17T08:52:00.008+02:00

Un subiect niciodata epuizat - al doilea razboi mondial, cu cel mai prolific subiect - lagarele de concentrare.

Baietelul in pijama dungata marseaza pe latura inca subexploatata: inocenta copiilor in fata atrocitatilor razboiului oamenilor mari, iar povestea asta e ecranizare dupa cartea cu acelasi nume a irlandezului John Boyne.

Ca si cartea, devenita best seller, filmul e ingrozitor de apreciat, dar mie mi se pare overrated. Poate din cauza prea-plinului de filme pe subiect, care se agata de un unic pretext putin deosebit pentru a lua iar in picioare tot drumul plin de glod al lagarului, al tratamentului subuman aplicat detinutilor, al nazistului implacabil, blah blah, yada yada.

Marele plus (adica acel twist care il diferentiaza in multime) este finalul. Din pacate e un film cam de familie, destul de retinut in hardcorisme de razboi. Iar consumatorul de film, harsit in pleiada de filme de gen si cu simturile batucite, obtine din final un climax scurt si nesatisfacator.

6.9/10

Pe aceeasi tema larga mai vezi aici pe blog si: The Reader, Defiance, The Counterfeiters (care chiar merita)

...si desigur Lista lui Schindler, Sophie's Choice, The Pianist, La vita e bella, Zwartboek, s.a.

Sedmikrásky / Daisies (1966)

2009-03-17T08:11:00.006+02:00

Singura femeie regizor mai cu vâna din New Wave-ul cehesc al anilor '60 era Vera Chytilová, care combina critica sociala si politica cu un abur feminist, lucru care nu a reusit sa o scape de diverse opresiuni ale regimului, mai ales in anii '70, dupa invazia sovietica.

Daisies abordeaza mai mult latura feminista, fiind o poveste (fara un fir narativ coerent) despre doua muieruste la fel de enervante prin cheful lor de viata si non conformismul epatant ca si Poppy din Happy Go Lucky.

Daca e ceva de apreciat la film e mai degraba imaginea, foarte misto construita, mai intai cam stangaci, cu filtre dubioase de culoare, ca un copil care abia invata sa coloreze, apoi rafinandu-se in cadre din ce in ce mai savuroase. Mi-a amintit de halul in care experimentam cu Photoshopul acum vreo 4 ani :)

E destul de plictisitor sa te uiti la un film despre nimic, care frizeaza filmul mut colorat si suprarealist si care mai are si doua personaje principale agasante, dar de dragul cinematografiei, merita timpul, mai ales ca e scurtut (74 min).

6.5/10

Sauna (2008)

2009-03-16T10:25:00.004+02:00

La granita dintre horror clasic si ghost story, Sauna e putin lipsit de miza. Un film cu un scenariu interesant, desi inconsistent, si cu multe scene bune, Sauna e un horror without the thrills, cu mult lirism atunci cand nu e cazul si cu un regizor oarecum mediocru.

Good points: oboseala personajelor si scena din final, imaginea, the blend of history drama and horror.
Bad points: the rest.

5.9 /10

The Last Confession of Alexander Pearce (2008)

2009-03-11T07:29:00.006+02:00

Pe vremea cand Australia era colonizata mai mult de puscariasi englezi, adica pe la 1820, nu exista sarma ghimpata, iar inchisorile nu aveau nevoie de garduri, pentru ca daca fugeai, mureai de foame pe marele continent arid.

Paranteza: There will be spoilers, dar e mai simplu sa considerati filmul mai degraba un documentar artistic, o "reconstituire" (runtime: 60 min)

Si totusi 8 oameni scapa. 3 luni mai tarziu e recuperat unul singur, care recunoaste sincer si cu stomacul ghioraind de foame ca pe ceilalti... i-a mancat.

Departe de a fi un film despre canibalism, "Ultima confesiune..." este un pretext de discutie asupra conditiei umane si antropologiei, filozofand cu streangul de gat sau cu biblia in mana.

Docu-drama se deruleaza pe doua directii, cea care ne arata "direct" experienta lui Pearce prin munti, tensionata, plina de adrenalina si temeri si cea "de dupa", cand monstrul cu chip de om e legat in lant de un zid si, asteptandu-si sentinta, cere sa vorbeasca cu un preot - o parte cel putin la fel de interesanta ca si hipnotica reconstituire a ultimei cine.

Further references:
Mi-am adus aminte de cele 227 de zile ale lui Pi intr-o salupa prin Pacific, cand vegetarianul convins a trebuit sa omoare si sa manance... pesti :) .

O alta scena care ma bantuie de cand eram copil este cea din cartea lui Burroughs, Tarzan of the jungle, cand o mana de naufragiati intr-o barca ajung, morti de foame, la concluzia rationala si umana ca trebuie sacrificat cineva pentru binele grupului si ziua trag democratic la sorti, pentru ca noaptea sa se pandeasca precum hienele, cu ochii sticlind de foame.

Si intotdeauna m-am intrebat, ca si aseara, cu stomacul cam intors pe dos de foamea carnivora a lui Pearce, eu ce-as face? Eu, omul modern cu puternice inclinatii vegetariene care nu mai omoara nici gandaci de bucatarie, ce-as face cu umanitatea mea in fata instinctului de supravietuire?

PS. Ati mancat vreodata salata de frunze de papadie? E foarte sanatoasa ;-) And I ain't no jokin'.

10/10

What doesn't kill you (2008)

2009-03-10T11:30:00.008+02:00

Dupa parerea mea, filmul ar fi trebuit sa se numeasca "What doesn't kill you, or the way Scorsese should have made "The Departed" . N-am sa va stric placerea vizionarii vorbind despre evenimentele din film (oarecum clasica poveste a baietilor rai si a mobsterilor irlandezi din Boston), insa voi incerca sa explic de ce acest film mi-a placut atat de mult.

Cred ca adevaratul impact al filmului este abordarea intimista a lui Brian Goodman (regizor debutant, insa actor cu state vechi). Desi realizat cu un buget destul de mic, filmul reuseste sa surprinda extrem de elocvent acele momente din parcursul unui om certat cu legea in care lucrurile incep sa se clatine. Il poti numi un film despre schimbare sau un film despre alegeri si consecinte (asa cum spune si tagline-ul), insa rar vezi personaje atat de nuantat si, in acelasi timp, credibil interpretate de doi actori care fac niste roluri exceptionale in rolul celor doi frati intru rele: Brian (Mark Ruffalo), tipul dur care-si ascunde ratarea si dramele interioare in spatele drogurilor, Paullie (Ethan Hawke), tipul sigur pe el insa care realizeaza raul dinauntru. Sunt cateva scene memorabile in film, insa as nedreptati filmul enumerandu-le. Unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut.

10/10

In the Electric Mist (2009)

2009-03-10T07:56:00.007+02:00

Rin Tin Tin:

"And the past is now your future.." - DCD

In the Electric Mist e acel gen de film. Either hate it or love it. Si daca e vorba sa-ti placa, nu e usor s-ajungi acolo, pentru ca Electric Mist e un film-aluzie. De la trecutul intunecat al sudistilor pana la uraganul Katrina (discret pomenit), de la cliseele verbale ale Sudului pana la stereotipurile tipice pentru hardboiled detective stories (masini decapotabile, interogatorii ad-hoc, etc), Electric Mist reuseste sa treaca prin toate, ambiguu si psihedelic, si nu se opreste la ele, ci merge mai departe, intr-un dimensiune suspendata, halucinatorie, unde soldatii razboiului de secesiune bantuie mlastinile de langa oras si unde drumurile ce duc in afara orasului te intorc, inexplicabil, in acelasi spatiu fantomatic. Unde lucrurile nu-si gasesc pacea, unde superstitiile au trup si forma, si unde granita dintre fictiune si realitate e subtire ca un abur ce pluteste deasupra mlastinii.

8.5/10

Zeeny:

Ia spuneti voi, piratii mosului, de cand n-ati mai vazut un film politist cu Tommy Lee Jones (in rolul politistului principal)? Si nu-i asa ca abia asteptati sa vedeti un film cu prostituate moarte, un mafioso local si o crima veche de 40 de ani, rezolvate toate de batranul politai cu un dosar putin subred din cauza alcoolismului si a oamenilor rai care ii pun bete in roatele investigatiilor?

Desi povestea din In the Electric Mist e cam expirata, filmul nu e tocmai rau: good acting, good directing & filming, coloana sonora faina si un iz de mister si de "hoodoo", pe care eu il simt pe sira spinarii in toata filmele in care se aude dialectul cajun de Louisiana.

Regizat de Bertrand Tavernier, filmul este o ecranizare a unuia din best seller-urile politiste ale lui James Lee Burke, scriitor american de mystery & crime novels, in care personajul politistului Dave Robicheaux pare sa fie ceva mai complex si mai interesant decat cel oferit lui Jones in filmul asta.

Un bonus point pentru John Goodman, foarte sobru si slick in rolul mafiotului (si cu o barba foarte... becoming)

PS. Daca reuseste careva sa imi trimita si mie piesa pe care se deruleaza genericul... you'd be a sweetheart :-)

6/10

Breaking The Waves (1996)

2009-03-08T19:13:00.005+02:00

Prima parte a trilogiei Golden Heart a danezului Lars von Trier, Breaking the Waves, este un film epic in adevaratul sens al cuvantului, care te tine crispat si nelalocul tau timp de peste 2 ore si jumatate cu o poveste de dragoste infioratoare.

Cu un tempo cam inconstant - un inceput lent, cate o accelerare pe alocuri, un sfarsit care pare sa nu se mai termine, povestea are o intensitate emotionala de-a dreptul disturbing si un simt al puritatii, al devotiunii si al (i)macularii morale mindblowing.

Este filmat intr-un stil destul de puritan, asortat cu viata din micul sat scotian unde are loc "actiunea", punctat pe capitole cu o muzica si niste backdrops false aparent contrastand cu severitatea naratiunii, dar sustinand, din punctul meu de vedere, exact acea usuratate insuportabila a naivitatii personajului principal (jucat daramator de sincer de Emily Watson) care face filmul atat de dureros.

Breaking the waves e un film greu, a carui forta ramane apasatoare chiar si la mult timp dupa ce s-a terminat atat de ridicol de autentic toata tragedia.

My bonus points se duc la partea dialogului schizoid cu Dumnezeu, priceless si sparkly.

Si apropo de muzica, daca nu ar fi fost blestemata de inspiratie a Dogmei 95, iar von Trier si-ar fi permis siesi o coloana sonora decenta si adecvata, ce s-ar mai potrivi filmul asta cu misticismul din Dead Can Dance... Desi micile intermezzo-uri din Deep Purple, Thin Lizzy, Bolan, Cohen, Anderson si Dylan vin totusi nebanuite si salvatoare precum euharistia.

8.7/10 si merita sa vedeti chiar si trailerul

Vozvrashcheniye / The Return (2003)

2009-03-08T09:56:00.004+02:00

Rar am vazut un film atat de tensionat (caruia pot sa ii spun fara retineri thriller artistic), in care tensiunea sa se stinga atat de natural, cam ca in viata, cand ti-e frica de ceva ce poate sa se intample si totul iese pana la urma bine... pana cand tragi cand nu te astepti o carte proasta.

Intoarcerea e un film rusesc (primul) al regizorului Andrei Zvyagintsev despre o scurta vacanta incomoda si spinoasa a unui tata, intors acasa ca fiul risipitor dupa 12 ani de absenta, cu cei doi baieti ai sai pe care ii scoate "la padure".

E fascinant de urmarit toata istoria nu atat pentru actiune, cat pentru tensiunea psihologica de care vorbeam mai devreme si care te trage cu o ata periculoasa intr-o stare de nesiguranta care iti urca un nod in gat.

Filmul are o imagine grozava, unghiuri foarte largi (o senzatie incredibila de spatiu), un stil interesant de filmare pe intuneric (dupa care am luat notite pentru fotografia noaptea) si o tenta lichida si verzuie (foarte yin toata constructia cinematografica). Actorii, mai ales cei doi pustani, sunt incredibil de maturi si de naturali, dand dovada de o stapanire a artei cum n-am vazut la multi actori adulti (mai ales romani).

9/10 pentru ca mi se pare ca m-a lasat cu prea multe capete de ata nelegate

Sweet Movie (1974)

2009-03-07T11:20:00.012+02:00

Daca am cadea de acord sa consideram Sweet Movie un exercitiu sinistru in suprarealism, bun de dat ca tema de interpretare amaratilor de studenti de la actorie, atunci filmul lui Dušan Makavejev ar fi probabil studiat cu sfintenie prin scoli si tinut la mare rang in cercurile cinematografiei de arta.

Cum putina lume a fost dispusa sa faca asta, Sweet Movie a fost interzis in mai multe tari, actrita principala nu a mai avut voie sa intre la ea in tara, iar regizorul ... el era oricum deja in exil dupa celalalt manifest sexo-politic, WR: Mysteries of the Organism (despre care va urma un post asap, mi-e cam greu sa imi gasesc cuvintele dupa filmul ala :-)

Sweet Movie, care numai sweet nu e, de un suprarealism grotesc si cam bolnavicios, e usor comparabil cu Salo - de fapt citesc cum ca Pasolini, inainte de Salo, a facut chiar o versiune italieneasca a Sweet Movie-ului, interzisa imediat in Italia.

Sweet Movie e deci, ca sa incerc sa il sintetizez in cateva imagini, o alegorie foarte greu de inghitit care se invarte in jurul:
- proletariatului revolutionar - unul din principalele decoruri e o barca tip car alegoric, plina cu zahar in care sunt puse la pastrare diverse cadavre, unde se desfasoara povestea de dragoste a unui marinar de pe Potemkin si a unei revolutionare exilate
- diverselor deviatii sexuale sau... "parafilii": parthenofilie (virgine), efebofilie (adolescenti), coprofilie, urofilie si probabil si altele pe care nu le-am sesizat
- sitiofilia sau cum s-o fi numind atractia catre mancare si includerea ei in diverse activitati mai mult sau mai putin sexuale - inclusiv emetofilia (voma).

Spuneam deci ca Sweet Movie e un film greu de "inghitit" si sper ca e clar de ce.

Fara un fir narativ clar (de fapt cu doua, fara vreo legatura aparenta), plin de momente tip musical (foarte buna muzica, btw, coloana sonora apartine compozitorului grec Manos Hadjidakis), nu atat de absurd pe cat este de avant-garde, Sweet Movie e de vazut atunci cand sunteti odihniti si capabili sa rezistati la o ora si jumatate obositoare de bombardament suprarealist.

Greu de notat. Undeva intre 6 si 7. No trailer.

The Three Burials of Melquiades Estrada (2005)

2009-03-05T10:26:00.005+02:00

Imi inchipui ca e greu, ca actor, sa nu fii tentat de a prelua controlul asupra unui film si ca, in secret, acesta este visul oricarui actor ambitios si care aspira spre plurivalenta. Death to Smoochy, The Pledge, Confessions of a Dangerous Mind si mai putin reusitul (dupa parerea mea) Into the Wild (regizat deasemenea de Penn) ar fi cateva titluri pe care le-as putea da exemplu; filme ingrijit facute (The Pledge mi-a placut destul de mult, chiar), sustinute de scenarii bune.

The Three Burials e tot pe-acolo: insa ce mi-a placut e realismul imaginilor care prezinta o poveste destul de putin verosimila, cu trimiteri discrete spre probleme sociale de granita (granita Mexicului cat si granitele normalitatii), una dintre acele povesti stranii despre prietenie si promisiuni care merg dincolo de limita normalului, despre alienare si umanitate.
Desi filmul e destul de sumbru ca ton, exista momente fun in cele mai negre situatii, and the end is quite moving.

Highly recommended (dar nu pentru cei cu stomac slab).

8.9/10

Das Herz ist ein dunkler Wald (2007)

2009-03-05T09:24:00.004+02:00

The heart is a dark forest - un film nemtesc care potriveste dubios tragedia greaca (mitul Medeei), teatrul modern si suprarealismul, o combinatie pe care n-as vrea s-o revad curand, pentru ca e greu de inghitit ca un pumn de pastile deodata.

La asta mai adaugam si o doza buna de spleen post romantic, cand dragostea se duce pe campii asurzita de armonia casnica a vietii de familie cu doi copii si peste combinatia infelice de mai sus turnam si tema celulei sociale care nu mai da la adunare 1+1=2, ci e o serie de numere ale lui Fibonacci care te duc intr-o spirala ametitoare catre o sinucidere dramatica... daca nu-ti gasesti pe dinauntru proportia divina (cred ca am inceput sa bat campii - e din cauza ghiveciului astuia de film).

N-a fost tocmai rau per ansamblu, desi imi aducea aminte constant de Eyes Wide Shut, lucru pe care banuiesc ca regizoarea Nicolette Krebitz nu a vrut sa il ascunda, ca e saritor chiar si in ochii inchisi.

Dar ceva nu se asorteaza aici. E cam eclectic si modernist pentru gusturile mele, care apreciez mai mult artisticaraia cu gust, nu experimentul fantezist.

6.5/10 si asta chiar e un film pe care nu l-as mai vedea a doua oara.

Iris (2001)

2009-03-05T08:56:00.004+02:00

Un film ingrozitor de trist despre inceputul si sfarsitul lui Iris Murdoch, un film cu multe amintiri despre o scriitoare care si le pierde pe ale ei.

Nu e o lucrare biografica in sensul clasic, ni se dau doar primul capitol al vietii lui Iris si ultimele pagini ale cartii, goale, pentru notitele cititorului.

O nota aparte pentru cele doua versiuni de Iris, Judi Dench si Kate Winslet si pentru Jim Broadbent, in rolul lui John Bayley, sotul lui Iris Murdoch, care a scris si memoriile dupa care a fost facut scenariul filmului.

Cu aceeasi atractie fascinant de morbida a descompunerii omului iubit si a disperarii in fata amintirilor scurtcircuitate, Zee Moviez mai recomanda si The Notebook.

8.8/10

Ostrov (2006)

2009-03-05T08:17:00.005+02:00

Ostrov (regia Pavel Lungin) este un film foarte minimalist in ceea ce priveste etapele evolutive: pacatul, pocainta, absolvirea, intr-un decor la fel de minim: o manastire pe o insula, iarna.

In rol principal al pacatosului, pocaitului si absolvitului - parintele Anatolie, care isi petrece ziua, viata stand ca un drac mazgalit de carbune la cazane, veghind la caldurica spirituala a caloriferelor manastirii, facand cand si cand cate un miracol si alte ghidusii.

Pe langa intensa spiritualitate a discursului (cu care nu am reusit sa ma identific, dar i-am apreciat magnetismul) si a vietii monastice in pustie, m-au mai impresionat si cateva unghiuri foarte... neortodoxe, o combinatie neobisnuita de dinamica a wide-urilor care mi-a dat o senzatie pregnanta de... 3D.

Fain filmul, vi-l recomand mai ales pentru imagine, actorul principal and all its good vibrations.

8.5/10

site oficial aici

Jericho (2006) (TV series)

2009-03-04T10:01:00.005+02:00

Pe scurt, Jericho e un serial dramatic despre un apropiat viitor post-apocaliptic in America. Desigur, accentul cade pe America la fel de mult (daca nu mai mult) decat pe post-apocaliptic, pentru ca serialul reia toate temele dragi americanilor: onoare, patrie, teroristi, teoria conspiratiei, whisky, recolta porumbului, cowboys moderni, si-asa mai departe. Construit cu destul de mult suspense, Jericho e mai mult un serial despre comunitate si supravietuire decat despre circumstantele catastrofei nucleare, pigmentat cu momente de incredibila melodrama iscata de conditiile vitrege din America.Desi vorbim de suspense, gaurile din scenariu sunt atat de mari si regia e atat de corny (ca sa spun asa), incat e greu sa nu numesti Jericho, cum ar spune americanii.. mindless fun.
(Una dintre cele mai misto scapari e faptul ca, desi mancarea e pe sponci si comunitatea e amenintata cu pieirea, the booze never ends. Yay.)

6/10

Polissons et galipettes - porno din anii '20

2009-03-03T09:22:00.005+02:00

Polissons & galipettes (intr-o traducere aproximativa "Nazdravani si ghidusii") este o colectie de scurt-metraje porno filmate prin anii '20, al caror scop principal era sa fie rulate in bordelurile pariziene, fie ca forma distractiva si interzisa de preludiu, fie pentru a-i intretine pe domnii din salonul de asteptare.

Unul din cele mai vestite si luxoase bordeluri din perioada secolelor 19-20 in Paris era Le Chabanais, unde veneau clienti cu sange albastru - inclusiv rotofeiul rege Eduard VII al Marii Britanii era un client fidel. Un astfel de bordel isi permitea deci luxul de a avea un produs atat de nou si de fascinant: filmul erotic. Mut.

Primul gand care-ti vine este "asa or sa rada oare si nepotii nostri de filmele porno de azi?" Apoi, dupa un moment de gandire, "categoric, ce n-ar fi de ras?".

...Continuarea aici (a fost mult prea simpatic ca sa nu il fac si pentru job :-)

Man On Wire (2008)

2009-02-26T09:18:00.005+02:00

Trebuie sa-l vedeti. E cel mai simpatic documentar artistic tip heist movie, cu "raufacatorul" in rolul principal.

Tineti minte Keraban le tetu al lui Jules Verne? Cred ca l-a scris cu premonitia lui Philippe Petit. Ca sa nu plateasca taxa de traversare cu barca a Bosforului, Keraban incapatanatul face inconjorul Marii negre ca sa ajunga acasa, iar apoi, ca sa ajunga iar pe partea cealalta, traverseaza stramtoarea pe sarma.

Philippe Petit este un dansator pe sarma, la fel de incapatanat, care, cand a aflat in anii '60 ca se construiesc in NY niste turnuri imense (World Trade Center), a zis, cu o sclipire de nebun in ochi, "A-ha! Pe acolo o sa merg si eu pe sarma".

Documentarul, cu Petit in rol principal, care e atat de relaxat si amuzant de parca ar fi facut film toata viata lui, ne prezinta toata operatiunea "heist" de ajungere cu tot echipamentul pe acoperisurile turnurilor, pe sub nasul securitatii, si de topaiala pe sarma la 400 de metri deasupra New Yorkului, sub privirile inghetate ale oamenilor de dedesubt si ale politailor care il asteptau cu catusele pe partea cealalta.

Filmul, regizat de James Marsh, e facut dupa cartea cu acelasi nume, scrisa recent chiar de Philippe, si este la fel de tensionat ca orice film de crime and action. A luat si Oscarul anul asta la cel mai bun documentar.

Trebuie sa il vedeti. E nebunesc de frumos.

10/10

si bonus - o inregistrare video de la o operatiune similara pe Sydney Harbour Bridge

Thick as Thieves (2009)

2009-02-25T19:19:00.004+02:00

Cred ca ultimul rol mare al lui Banderas a fost Puss in Boots. Eu m-as mandri cu el si m-as retrage in glorie. Dar nuu... pana la Shrek 4 trebuie sa ne aducem aminte de the latin lover, acum intr-o noua prezentare de bad boy with a charming twist and acting oh-so-bad.

De ce ai vrea sa vezi Thick as Thieves?

- Ca e cu Banderas? Am eliminat mai sus posibilitatea asta.
- Ca e cu Morgan Freeman? E o scuza buna (a mea asta a fost), dar nu suficienta. Mr. Freeman incepe sa joace in niste filme tare proaste lately si pe acelasi tipic de roluri. Remember Wanted?
- Ca e cu Marcel Iures? Si asta e o scuza buna, dar nu-l vezi decat intr-un biet post secundar, unde joaca rolul unui... rus! evident.

Regizoarea este o doamna (Mimi Leder) care pare sa fi pus mana pe niste bani de productie (serialele tv se platesc bine, banuiesc) si pe multe casete cu heist movies si s-a gandit ca daca face un conspect dupa toate, i-o iesi ceva bun din asta (stiti cum se zice, daca iei dintr-o singura sursa, e plagiat, daca iei din mai multe, e documentare).

Ei bine, nu. Faceti-va un bine. Skip this one. Nu merita in a million years.

3/10

Punisher: War Zone (2008)

2009-02-23T17:35:00.006+02:00

Oh, the cheese. In strat gros, mai greu ca un extra-super-triplu topping pe o pizza. In strat mai dens decat in putina fermierului din Franta. And what a stinkin' cheese. Nu ma intelegeti gresit, filmul nu face compromisuri cand vine vorba de trash culture. Totul e prezentat fara jumatati de masura, e prost-gust in cea mai pura forma, facut cu metoda si foarte atent... insa, cum spunea si Ebert, singurul lui defect e ca "este dezgustator".

Recomandat doar daca ai chef de film absolut penal facut dupa comics, cu accente de gore.

2 / 10 (bine, daca esti dement ca zombie6, ii poti da, probabil, 10/10)

The Visitor (2007)

2009-02-21T10:44:00.005+02:00

Fain filmul. Cross my heart, de mult nu am mai trecut printr-un asemenea rollercoaster de senzatii.

Inceputul apasator si ermetic al profesorului tomnatic se transforma curand intr-o relaxare totala in ritmuri africane de djembe si te gandesti - aveam nevoie de un asemenea film chill si sunny.

Iar apoi, in mijloc de poienita insorita, ka-bam. Pocnind din degete, toata feeria se duce dracului pe apa mocirloasa a legilor americane si a vanatorii de vrajitoare post 9/11-iste.

Fascinanta opozitia intre acasa si the promissed land, unde acasa e locul ala luminos si calduros, plin de amintiri frumoase, dar nu ai trai acolo, asa ca te duci la pomul laudat, unde stai infrigurat pe-o craca, sperand sa nu te ajunga prajina paznicului.

Si ti se face pielea de gaina la gandul unei dimineti devreme in aeroport, cand pleci spre dracu stie unde, lasand in urma tot. Inceputuri? Haida de. E un film despre o serie neintrerupta de sfarsituri.

O poveste foarte emotionanta, plina de contraste si oximoroane, sustinuta foarte bine de Richard Jenkins, pe care nu cred ca l-am vazut vreodata in vreun rol principal. Buna si regia (Thomas McCarthy, la al doilea film), iar muzica, tema secundara, grozava.

Un film foarte trist si foarte "uman". O sa va placa.

9/10

Happy-Go-Lucky (2008)

2009-02-21T10:07:00.007+02:00

Un filmulet cam comercial dar dragut despre cat de frumoasa poate viata la 30 de ani if you're ~~nuts~~ happy and you know it.

O poveste cat se poate de banala, in care nu se intampla nimic cu adevarat interesant, si totusi esti silit sa urmaresti cu atentie si esti tarat in nimicul colorat de iuresul personajului principal, o Sally Hawkins pentru care rolul tzacanit din Happy-Go-Lucky pare sa fi fost the jackpot: Urs de Argint la Berlin si un Glob de Aur.

Pe langa ea (care a reusit sa ma enerveze frecvent - solar people piss me off), mi s-a parut excelent personajul instructorului auto cel rational, retinut si frustrat pana cand face poc.

Si totusi, trecand peste partea fun si heirupista si usor moralizatoare, te intrebi (ma rog, eu ma intreb, the average bear) daca trebuie neaparat un anumit nivel de wackiness si jemenfoutism ca sa fii happy-go-lucky.

What about the composed cerebral ones? Dupa standardul tip curcubeu al fericirii, they are never happy nor lucky, are they, are they, are they (- hint pentru cea mai buna scena din tot filmul, no spoilers).

7/10

Stuck (2008)

2009-02-20T14:24:00.007+02:00

"Ever hade one of those days?" . Cred ca tagline-ul de pe posterul filmului exprima perfect nu atat starea de spirit a personajelor, ci, in mod subversiv, senzatia indusa privitorului. Un micut film (1h25, actiunea se petrece, practic, intr-un week-end, premizele par ireale, dar filmul ilustreaza un caz real) catartic, facut cu foarte mult nerv, ce induce disconfort, revolta, si nu are cum sa-ti ramana indiferent. Comedie a ghinioanelor pe banda rulanta, teatru al cruzimii, o poveste urbana intunecata perfect spusa si jucata (ca si precedentul film al lui Stuart Gordon, Edmond).Trashy si plin de umor al stereotipurilor, Stuck delivers 100%.

PS: Stephen Rea e absolut fabulos:)
Aproape 9/10

Milk (2008)

2009-02-20T08:24:00.004+02:00

De 8 ori pe lista de nominalizari la Oscarurile de duminica, Milk este un film biografic despre Harvey Milk, primul homosexual (declarat) ales intr-un post public in California in 1978. Prima femeie intr-o pozitie similara a fost Elaine Noble (1975).
(Apropo de premiere... si premieri, stiati ca primul ministru al Islandei, Jóhanna Sigurðardóttir, este in 2009 primul sef de guvern gay din epoca moderna? :-)

Revenind la Milk, in regia lui Gus Van Sant si avandu-l in rol principal pe Sean Penn... e un film bun, facut cu delicatete si cu talent regizoral, cu mare atentie la spiritul vremii (in decoruri, costume si imagine), cu un scenariu alert si tensionat gradat, iar documentaristii care au lucrat la imaginea lui Penn pentru a o suprapune pe cea a lui Milk au facut o treaba foarte buna.

Penn, care nu mi-a placut niciodata in mod deosebit, a reusit sa ma miste acum si desi nu imi plac nici biografiile si nici povestile legate de activism (politic or whatever), am apreciat valoarea documentaristica of the rise and fall of Milk (despre povestea caruia nu aveam de altfel nici o cunostinta).

Mi-a placut si faptul ca scenariul nu a pus un accent atat de mare pe campanii si pe dezbateri politice, cat mai degraba pe viata personala... apropo de care m-am intrebat de ce incepem povestea atat de tarziu, pentru ca as fi fost curioasa sa vad cum de un barbat gay de 40 de ani fara afinitati de activist se hotaraste relativ tarziu in viata sa ridice vocea pro gay rights (dar chiar si asa filmul a fost suficient de lung - peste 2 ore - ca sa mai fie lungit artificial cu background bio).

All in all... 7.5/10

Sneak Peek: Coraline trailer

2009-02-19T08:48:00.003+02:00

Dupa o carte de Neil Gaiman, in regia lui Henry Selick, in theaters now, Coraline:

Amores perros / Love's a bitch (2000)

2009-02-19T08:07:00.006+02:00

Stiti bancul cu oaia roz? Nu vi-l spun, pentru ca e prost in sine, dar se foloseste de un concept interesant. Oaia dispare brusc din poveste si reapare 20 de bancuri mai tarziu. Micul efect al bataii aripilor de... oaie roz.

Pe un mecanism similar merge si povestea din filmul mexican Amores Perros sau mai degraba povestile, pentru ca mica oaie roz, interpetata in acest film de un rottweiler mare si negru, e bang-ul care pune in miscare lumile mai multor oameni, aparent fara nici o legatura intre ei.

Regia ii apartine lui Alejandro Gonzales Iñárritu (21 Grams, Babel) si i-a adus chiar si o nominalizare la Oscar in 2001 (Best Foreign Movie). In rol principal - un alt produs valoros al Mexicului, Gael Garcia Bernal, care imi place intotdeauna foarte mult, cu figura lui subtirica de vagabond romantic si credincios.

Scenariul, foarte bine facut, schimba brutal tonul de trei ori pe parcursul a celor 2,5 ore de film:
- de la mancatul de sub unghii pe dupa blocurile gri si micul infractor care pana la urma si-o ia regeste en el culo de la dreptatea divina...
- la o viata aseptica in the upper middle class daramata ca un castel de carti de joc masluite de the big Trickster up there
- si in sfarsit, la o serie de drame de familii atipice.

Si totul din cauza nenorocitului de caine.

In rest, muzica (incepand hip hop-ish de cartier, terminandu-se cu un trip hop plin de spleen), jocul actorilor, imaginea, decorurile, regia... mi-au dat la adunare:

9/10

Revanche (2008)

2009-02-18T09:32:00.003+02:00

Inca un film austriac nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain... dar nu imi pare comparabil cu castigatorul de anul trecut al categoriei, Die Falscher, tot austriac.

Revanche, al lui Götz Spielmann, desi tare aclamat, nu a reusit sa imi gadile prea mult compasiunea pentru dramele personajelor.

Avem un cuplu care isi duce viata la oras, pe marginea legalitatii si a moralitatii, o prostituata/ stripperita si un bodyguard, iar pe partea cealalta o familie rurala, normala si banala, un politist de tara si nevasta-sa. Mai exista si un bunic, ingrijorat ca dupa ce se va duce el, vacile vor ramane singure.

Ca realizare imagistica, mi s-a parut abordat prea detasat, distantat de personaje (cred ca nu am vazut un close up vreo trei sferturi de film), iar culoarea rece, pala si cetoasa m-a scos din minti si a reusit sa imi stinga si vaga urma de tensiune in mijlocul actiunii.

Cursul povestii e depanat insa cu dibacie, inmuiat in putina tragedie antica, iar scena apoteotica dinspre final, de langa lac, a instilarii indoielii, ramane imho cea mai buna intoarcere din condei a intregului film. (no spoilers, see it)

Nu e deci, in ciuda titlului care iti promite aparent altceva, un film palpitant si brutal pe tema razbunarii, precum Irreversible, Oldboy sau Kill Bill (to name just the top of mind), si nu cred ca poate intra pe lista nimanui de wow-movies, nici ca poveste, nici ca regie, joc sau alte criterii. Eu n-am reusit sa ma implic prea mult in el.

6.5/10

Ein Service von TrailerSeite.de

The Raspberry Reich (2004)

2009-02-17T08:02:00.008+02:00

Un alt film de categoria wtf, The Raspberry Reich este o parodie socio-politica porno si gay. Nu va imaginati produsul final, nu?

Sa va mai dau un hint: Bruce LaBruce (regizor, fotograf si "underground gay porn star", wikipedia dixit) zice despre The Raspberry Reich ca este "an art/porn film that, like all my films, uses pornography as a starting point to examine sexual politics and homosexual radicalism".

Daca imaginea ia forma de soft porn politic de extrema stanga, v-ati prins despre ce e vorba.

Mic-mic sinopsis:
(location: Berlin) Filmul se deschide cu o tovarasa revolutionara care se fute sanatos cu un oarecare fraier, strigand (ea) sloganuri gen "fuck me for the revolution".

In camera de alaturi este un alt fraier care linge pios teava unei arme, in timp ce se masturbeaza in sunetele revolutionarilor de dupa perete, rezemat, la fel de pios, de un poster gigantic cu Che Guevara. (trivia: din cauza imaginii lui Che, folosita fara autorizatie, producatorul s-a procopsit si cu o amenda zdravana).

Imaginea se repeta constant de-a lungul filmului, dar nu cu tovarasa, ci cu restul trupei de extremisti de stanga condusi de ea si nu cu teava armei, ci cu penisurile din dotare ale trupetilor.

Pentru inceput suntem luati cu binisorul. In timpul primelor scene gay se deruleaza pudic peste imagine o banda cu diverse discursuri ale lui Bush jr.

Mai tarziu banda dispare si in locul ei apar - in diverse forme vizuale foarte old school si enervante, dar pe care le vom aprecia ca fiind parodice si frizand arta - mesaje demagogice de genul:

Heterosexuality is the opiate of the masses
No revolution without sexual revolution. No sexual revolution without homosexual revolution
Corporate hip hop is counter revolutionary.
Madonna is counter revolutionary.

OK... Avem deci un film porn si gay slab de tot si ideologie extrema de stanga urlata de o nebuna care vrea sa fie urmasa factiunii Armata Rosie (Baader-Meinhof Bande).

Printre subtilitatile filmului as mai mentiona pe vlastarul capitalist dezmostenit de ta-su pe motive de gay-iciune, care ajunge sa fie, din inocenta victima a grupului terorist, un luptator subversiv impotriva sistemului... spargand romantic banci impreuna cu iubitul sau.

4/10 and remember...

Elegy (2008)

2009-02-16T10:27:00.006+02:00

Ok, trebuie s-o spunem de la inceput, the movie's exquisite, filmat cu gust, jucat bine, regizat... well, aici am cateva de zis, apropo de arta regizorala a lui madame Coixet. After all am decis ca nu mi-a placut, pentru ca e ca un pranz atat de rafinat, incat iti cade greu la stomac. There's nothing fresh/natural about it, nici macar Penelope. All the bullshit's there: piano, flowers, tanarul creol cu obrazul neras de doua zile.. fiecare lucru care-ti intoarce stomacul pe dos in filmele ieftine, dar ar trebui sa dea bine intr-un film, chipurile, pus la punct. Not!
Recomandat doar pentru cei care vor sa vada o drama pretentioasa cu un final lasat, totusi, cu bun simt, in coada de peste.

6 /10 (un punct in plus pentru bustul gol al lui Penelope, si, parca, si putin cur:P ).

Sneak peek - Inglourious Basterds trailer

2009-02-15T09:05:00.003+02:00

august 2009
imbd

Daca ai cautat Bastardi senza gloria (Inglorious Bastards), 1978, vezi aici.

You Kill Me (2007)

2009-02-11T08:59:00.005+02:00

Vine o vreme cand constati cu tristete ca bautura incepe sa intervina din ce in ce mai des in viata ta si sa iti amentinte cariera si familia.

Si mai ales daca esti un hitman mafiot polonez a carui familie lupta cu alti mafioso (irlandezi si... chinezi) pentru suprematia unui oras mare cat Galatiul, te gandesti serios ca trebuie sa te iei in maini si sa te cureti, ca sa nu fii curatat.

OK, asta-i povestea pe scurt - You Kill Me e o comedie neagra extrem de simpatica - genul de film pe care l-as putea vedea over and over.

Un Ben Kinglsey cu o morga de statuie resemnata cu toti porumbeii din lume, o Tea Leoni absurda in umorul ei sec, ca de obicei, iar in fundal Bill Pullman, Luke Wilson si Dennis Farina... si omg! cadavrul ala e Buscemi?! Regizorul John Dahl pastreaza o tacere misterioasa asupra acestui amanunt.

8/10

Nota: se poate vedea zilele astea si pe HBO comedy. Stiu, pentru ca dupa ce l-am vazut aseara de pe dvd, the midnight insomnia m-a trezit pe la 3 noaptea, cand ... l-am mai vazut inca o data pe bucati in timp ce faceam surfing pe tv.

Cum spuneam - over and over. 3rd time's a charm - de data asta am si scris despre el :)

Rambo (2008)

2009-02-10T22:56:00.004+02:00

Mai tineti minte caricatura dinainte de 1989, parca era a lui Mihai Stanescu, in care era vorba de anul 2050 si pe ecrane rula Rocky 567 ? Cam asa m-am simtit si eu in aceste 75 de minute, in care Rambo, imbatranit si retras in Thailanda, este un pasnic vanator de cobre, pana cand este miscat de fervoarea religioasa a unei secte din ... US si accepta sa ii conduca cu barca pana in Burma. In Burma, dupa cum se stie, este razboi de cateva zeci de ani, cu junta militara care omoara cam tot ce sta in cale. Restul filmului banuiesc ca este clar.

Nici nu stiu sigur de ce m-am uitat la acest film. Poate in virtutea inertiei, poate o nostalgie mi-a luat mintile (temporar sper, insa) si m-a readus in vremea copilariei, in care procopsiti cu un proaspat video, ai mei faceau rost de casete care mai de care mai ciudate - va mai aduceti aminte de celebrele filme cu Chuck Norris ?

Stallone joaca identic in acest film cu alti Stalloni din celelalte Rambo-uri. Singurul lucru notabil a fost ca nu am mai observat acel tic al lui, care ii deforma buza in jos atunci cand vorbea. Era semnul lui distinct si mi-am simtit violat spatiul stallonian din cerebel.
Noul Rambo are inca cosmaruri cu fostul lui sef, poate alerga prin padure mai repede decat potarnichile si are aceeasi dexteritate de a trage cu arcul si cu pusca de parca nu ar fi renuntat la acest sport de cativa zeci de ani buni. Nu-i bai, ca si ultimul Indiana Jones este la fel de sprintar, iar filmul la fel de insipid. Dar pana la urma, ce te poti astepta de la actiune de dragul actiunii ?

4/10